Se tot spune că democraţia este cel mai perfect sistem politic din cîte au existat. Şi o mulţime de oameni chiar cred în acest mit. E drept, că atîtea privilegii şi drepturi ca în democraţie, cam nu găsim în alte sisteme politice. Dar, acestea sunt la nivel declarativ. Cu totul altceva este punerea sistemului democratic în practică, care, din cîte vom vedea mai jos, lasă mult de dorit.

*Sistemul pluripartidist, despre care se spune că permite afirmarea pe arena politică a ţării a oricărui punct de vedere, a oricărei ideologii, şi totodată asigură concurenţa liberă între partide.  În realitate, sistemul pluripartidist este un mit, deoarece în ţările cu regimuri democratice, toate partidele au una şi aceeaşi sursă financiară. Prin urmare, concurenţa dintre partide nu reprezintă decît un joc de teatru, la care noi asistăm ca proştii. Singurele ţări în care partidele au surse diferite sunt cele aflate în criză politică, cum este cazul RM.

*Patriciparea activă a cetăţeanului în procesele din societate. În realitate, cetăţenii sunt folosiţi ca nişte unelte pentru planurile mai marilor acestui sistem. Participarea “activă” nu este decît un os aruncat de undeva, pe care cetăţeanul de rînd îl crede cel mai de preţ dar. Deciziile, care decid evoluţia unei societăţi sunt luate în cutare sau în cutare templu masonic, sunt luate de cutate sau cutare “frate” mason, sunt luate în urma cutărei sau cutărei şedinţe oculte, pe cînd părerile “particitpantului activ în societate” sunt trecute la categoria “spam”.

*Libera exprimare, mit care susţine că toţi suntem liberi să ne exprimăm gîndurile, simţirile, nevoile. În realitate, este permisă doar libera exprimare a ideilor care convin sistemului criminal numit democraţie. Da, se asigură exprimarea liberă a minorităţilor (de orice gen), a tot felul de smintiţi, a oricăror opinii care au un caracter antinaţional şi antireligios, etc. Însă, în democraţie nu îţi poţi exprima liber dezacordul cu privire la minciuna Holocaustului (chiar dacă ai dovezi). Nu te poţi exprima liber contra homosexualilor. Nu ai voie să te pronunţi pentru tradiţionalism şi valorile naţionale. Nu ai voie să-ţi exprimi convingerile religioase, fără să fii etichetat ca extremist, etc.

*Concurenţa liberă în economie. Aceată “liberă” concurenţă are loc după legea jugliei: “Cine mai puternic cîştigă, şi cine e mai slab moare”. Nici nu poate fi vorba de liberă concurenţă atunci cînd companiile transnaţionale sunt privilegiate de deciziile politice, şi se face tot posibilul ca economia naţională a unui stat să fie distrusă. Atunci cînd are loc fenomenul de monopolizare a economiei, nu putem vorbi de liberă concurenţă, ci de o luptă pe viaţă şi pe moarte, purtată după legi murdare şi necinstite. De cele mai multe ori, ca urmare a acestei ”libere concurenţe” înving doar acei care au “legături acolo sus”, şi mai niciodată un înving oamenii cinstiţi. Prim urmare, libera concurenţă este “o poveste pentru adormit copiii”. 

*Dreptul la liberă alegere. Este ca şi în cazul “liberei exprimări”: ai dreptul să alegi doar ceea ce îi convine sistemului. Adică, din mai multe lucruri rele, putem alege un lucru mai puţin rău, şi astfel avem impresia că suntem stăpîni pe deciziile noastre. Alegerile care convin sistemului, adică care duc la degradarea morală a individului, sunt susţinute şi apreciate. Dar ce se întîmplă dacă alegi în afara sistemului? Ce se întîmplă dacă de exemplu, alegi să descoperi crimele făcute în numele democraţiei? Ce se va întîmpla dacă cineva alege să se opună sistemului democratic, din considerentul că este un sistem antinaţional? Ce se întîmplă dacă cineva alege să demaşte adevărate a faţă a Masoneriei? Răspunsul este unul: va fi internat de sănătos în ospiciu (exemplul lui M Eminescu) sau va fi pur şi simplu ucus (exemplul lui Nae Ionescu).

*Afirmarea propriei personalităţi: adică suntem liberi să ne afirmăm personalitatea, să facem ceea ce ne doreşte inima, să dăm frîu liber imaginaţiei, etc. Ca şi în cazul “liberei alegeri”, avem dreptul să ne afirmăm personalitatea doar dacă asta convine sistemului. Avem tot dreptul să ducem o viaţă degradantă, perversă, şi desfrănată. Suntem liberi să ne creem o personalitate docilă şi uşor influenţabilă de sistem. În schimb afirmarea unei personalităţi care contravine sistemului trebuie stopată. Ne tot întrebăm de ce “s-au dus” atît de tineri adevăraţii noştri naţionalişti? Ei “s-au dus” atît de tineri pentru că personalitatea lor stătea ca un os în gît sistemului democratic.

*Fiecare individ se naşte şi trebuie să trăiască liber. Cu toate că acest principiu democratic a fost afirmat încă de prin secolul XVIII, ţările cu sisteme democratice clasice au continuat să exploateze munca robilor încă o lungă perioadă de timp. Acest lucru continuă chiar şi astăzi, doar cu o intensitate mai mică. Societatea democratică este gîndită atît de demonic, încît încă de la naştere omul este dependent de ceva:

-nou-născuţii sunt dependenţi de vaccinuri.

-copiii mici sunt dependenţi de desene animate, jucării şi dulciuri.

-adolescenţii sunt dependenţi de jocurile pe intenet, fast-food-uri.

-tinerii sunt dependenţi de maşini, droguri, desfrîu trupesc, discoteci şi muzica smintitoare: rock, trance, house, etc.

-oamenii mari sunt dependenţi de două aspecte: producător şi consumator.

-vîrstnicii sunt dependenţi de medicamente, antibiotibe, etc.

Cine are ochi de văzut, să vadă.