Nu de puţine ori ne întrebăm: de ce suntem atît de slabi faţă de alte popoare? De ce ajungem deseori să depindem de deciziile marilor puteri ale lumii? De ce nimeni nu ia ne ia în serios durerile şi numănui nu-i pasă de noi?
Într-adevăr, am avut un destin vitreg, şi mai toată istoria nostră este presărată de invazii străine, de lupte sîngeroase contra păgînilor. Prin atîtea cumpene a trecut acest popor, încît de multe ori ne întrebăm cum de încă mai suntem, cum de încă nu am dispărut de pe faţa pămîntului.
Dar, o altă cauză a stării jalnice în care se află azi acest popor este şi lenevia de care dă dovadă de la un timp încoace. Sute de ani am stat în calea celor mai mari năpaste. Armate, la numele cărora tremura întreaga Europă, se frîngeau nu de puţine ori atunci cînd ne călcau pămîntul. Acest popor, încă de la formarea sa şi pînă acum recent a învăţat să stea dîrz contra vitregiilor sorţii, ceea ce i-a asigurat continuitatea de secole.
Din păcate, nu putem spune acelaşi lucru despre noi şi la momentul dat. Din bravi oşteni ce apărau Europa de turci, nu am rămas decît nişte neputincioşi care deplîng soarta pe care o au. Din “atleţi ai lui Hristos” nu suntem decît nişte fricoşi, ce fugim de greutăţile acestei lumi. Dacă cîndva, ţăranul român de rînd, aflîndu-se în faţa armatelor străine, spunea o rugăciune şi pleca să-şi dea viaţa pentru ţară, acum acest lucru este considerat o nebunie, ceva “neraţional”. Trebuie să constatăm că nu mai suntem românii de altădată. Ba mai mult. De îndată ce ne-am transformat dintr-un popor viteaz într-unul de fricoşi, am încetat, prin definiţie, să mai fim români.
S-a întîmplat ceva cu noi în mersul istoriei. Cîndva, la aflarea veştii că vin turcii sau tătarii, întreaga ţară se pregătea de luptă. Acum însă, politicienii ne vînd ţara marilor blocuri militare, şi devenim astfel robi fără nici o luptă. Este demnă de toată lauda atitudinea voievozilor de demult, Muşatini sau Basarabi. Atunci cînd veneau solii turci să ceară mărirea tributului, le tăiau nasurile sau urechile pe loc. Dacă solii turci nu îşi scoteau turbanele din cap din orgoliu, se găseau bravi români care le băteau cîte un cui în cap, ca nu cumva să le cadă turbanele vreodată. Chiar dacă urma vreun război, mergeau la el cu pieptul înainte, conştienţi că interesul nemaului se serveşte cu orice preţ. Strămoşilor noştri români, nu le era lene, şi nici frică să moară, dacă este nevoie, pentru apărarea nemului în faţa dumşanilor.
Noi astăzi, nu suntem decît nişte replici palide ale adevăraţilor români de acum cîteva secole. Dacă mîine vor veni hoţii de la FMI să ne “informeze” că suntem în faţa unei crize şi trebuie să împrumutăm vreo 10 miliarde de la ei, politicienii noştri, trădători de meserie, vor accepta acest lucru fără şovăială. Dacă va veni în ţară la noi vreun duşman al culturii noastre, asemeni turcului cu turban în cap, nimeni nu va îndrăzni să îi spună vreo ceva. Mai mult, vom fi obligaţi să îl tolerăm, să îi apreciem diversitatea culturală şi să nu dăm dovadă de xenofobie. În caz contrar, chiar politicienii noştri, slugi ale intereselor străine, vor avea grijă să îi “tolerăm”.
În istorie, sunt o mulţime de situaţii cînd, datorită lenii şi fricii de care am dat dovadă, am avut de suferit mult mai mult decît în cazul în care dădeam dovadă de bărbăţie. Care ar fi, de exemplu, cauza pierderii Basarabiei în vara anului 1940? Desigur că frica şi lenevia noastră. Dacă în acei 22 de ani cît România, a fost cel puţin aparent, stat independent (1918-1940), s-ar fi altoit în rîndul tinerilor atitudinea antibolşevică, dacă conducătorii de la Bucureşti ca Carol II, N.Titulescu, I. Brătianu s-ar fi îngrijit ca ţara să aibă o armată puternică, dacă Titulescu nu s-ar fi preocupat de dotarea tehnică a comuniştilor spanioli şi de cea a soldaţilor români, şi în fine, dacă statul român nu ar fi umblat după alinţe de doi bani cu Franţa şi Anglia, Basarabia nu se ceda uşor.
Intri în pămînt de ruşine cînd vezi cum alţii spun: “Datorită odiosului pact Ribbentrop-Molotov, Basarabia ne-a fost răpită” sau “Dacă nu ar fi fost semnat pactul Ribbentrop-Molotov…” Adevărul e altul, şi anume că dacă politicienii trădători de la 1940 nu erau atît de fricoşi şi leneşi, şi ar fi declarat mobilizarea generală, acel “odios pact” nu ar fi avut nici o valoare. Atît de dare degradează lenevia şi frica pe om, încît este îndeajuns ca să se semneze undeva în document de către nişte străini, încît acel om este în stare să renunţe la orice, aşa cum au procedat politicienii trădători la 1940.
Acelaşi exemplu şi cu crimele comunismului în România. Care să fie oare cauza că România a fost practic cucerită de URSS, şi apoi, timp de 45 de ani – au avut loc cele mai oribile experimente comuniste? Desigur că lenevia şi frica românilor din anii premergători acelor evenimente. În faţa pericolului bolşevic, România a apărut ca o pradă uşoară: toţi se temeau de forţa URSS, politicienii trădători umblau după alinţe “de hîrtie” cu francezii, etc. Mişcările de drepata din Ţară, care aveau importanta menire de a lupta deschis contra comunismului erau desfiinţate de politicienii trădători doar pentru că persista frica ca Occidentul să nu ne acuze de tolerarea mişcărilor extremiste. Dacă în acei ani, românii ar fi format un zid unic în faţa pericolului comunist, alta ar fi fost soarta noastră. Însă, nu a fost să fie aşa, fiindcă şi-a spus cuvîntul frica şi lenevia de care au dat dovadă românii din acele timpuri.
Umblăm şi astăzi după alinaţe înjositoare cu ţările mai mari. Suntem şi astăzi nişte fricoşi, care căutăm cu orice preţ să fugim din calea pericolului de moarte. Suntem la fel de leneşi şi fricoşi ca politicienii în anii interbelici. Ne plîngem că avem o soartă grea, vitregă, care ne-a pus la multe încercări. Dacă continuăm astfel, ne îndepărtăm şi mai tare de linia vitejiei pe care au urmat-o strămoşii noştri. Lenevia şi frica românului de azi este o povară pe umerii săi. Această povară este cu mult mai grea decît orice vitegie a sorţii, deoarece vine din interiorul nostru. Vom scăpa de această povară doar cînd vom reveni la modul de viaţă al strămoşilor noştri, doar cînd vom fi şi noi în stare să ne jertfim în faţa pericolului. Vom scăpa de toate astea doar cînd vom conştieniza un adevăr: CAPUL RIDICAT SABIA NU-L TAIE!
