Se apropie ziua de 9 mai şi foarte mulţi oameni o aşteaptă cu drag. În această zi se sărbătoreşte din două motive: Ziua Victoriei contra “fasşîştilor” aşa cum spun bătrîneii noştri şi Ziua Europei – în amintirea zilei de 9 mai 1945, cînd s-a sfîrşit războiul II mondial. Din prima grupă fac parte veteranii, bătrînii, nostalgicii, susţinătorii Partidului Comunist, etc. A doua grupă de specimeni sărbătoresc în această zi “Ziua Europei”, fiind ferm convinşi că “Europa a renăscut în această zi, şi noi toţi, ca nişte oameni care vrem în Europa, trebuie să sărbătorim cu fast această zi”. Aici putem enumera activiştii pentru drepturile omului, majoritatea ONG-urilor Soros-iste, membrii partidelor liberaste, adepţii anexării acestui teritoriu la UE şi alte “popoare egiptene”.
Cei nostalgici, care au crescut în spiritul “deni pobedo”, în cîrja sau cu nişte “zacarnadele ” în mînă se duc la monument şi depun flori. Fac acolo cîte un miting, îi pomenesc pe cei pieriţi în război, îl mai pomenesc şi pe Lenin, mai rostesc cîte un discurs cu iz comunist… Dau peste cap apoi cîte un “şinzăşi di grami”, într-un fel “de sufletul lu’ aşei care o murit şî sî şii paşi” şi apoi se duc acasă să se “hodinească”. Din fericire, odată cu trecerea timpului, această masă de oameni devine tot mai redusă, ceea ce este un lucru îmbucurător, desigur.
A doua grupă de specimeni, reprezintă “noii comunişti”. Aceştia cred cu tărie în ”victoria revoluţiei democratice”. Se pronunţă deschis pentru intergarea noastră în UE, fără să-şi dea seama de prostia pe care o fac. Ei cred într-o Europă unită, crezînd că toţi ne vom bucura de aceleaşi drepturi. Lor li-i ruşine de identitatea naţională, şi vor să o schimbe cît mai rapid pe “valorile democratice”, de aceea şi sărbătoresc cu mai mare ardoare Ziua unei Europe aflate la îndemîna organizaţiilor oculte, decît sărbătorile naţionale. Aceştia din urmă se cred mai “la modă.” Şi este drept, ei nu sunt decît nişte “biete animale raţionale care vin de nicăeri şi pleacă nicăieri, dar care sunt cu puţin mai evoluate decît specia precedentă”.
Acum, se pune întrebarea: este această zi, o zi în care sărbătorim? Categoric NU! În 9 mai 1945, practic a fost decisă soarta pentru o jumătate de veac a mai multor popoare din Europa de Est, printre care şi noi românii. Atunci, Uniunea Sovietică ”eliberînd” o jumătate de Europă de sub “fasşîşti” a uitat să-şi retragă armatele din teritoriile eliberate. Astfel, timp de 50 de ani a avut loc unul dintre cele mai groaznice genociduri din istorie, de zeci de ori mai crud decît aşa-zisul Holocaust. Popoarele est europene, în marea lor parte ortodoxe au fost ucise, deportate, închise în GULAGURI, trimise la mine de uraniu. Timp de 50 de ani, am fost distruşi nu doar trupeşte, dar şi sufleteşte. Niciodată mai mult, decît în anii ce au urmat ”marelui 9 mai”, nu s-a lovit atît de puternic în credinţa noastră. Urmările lui 9 mai, sunt cu mult mai grele decît toate războaiele ce au avut loc pe aceste pămînturi.
Astfel, găsesc total inoportună sărbătorirea acestei zile. Aceasta ar trebui mai degrabă să fie o zi de doliu. Despre 9 mai trebuie să se cunoască adevărata istorie. Nu vrem ca în loc de a sărbători de exemplu, Ziua Independenţei României (din 1877) să sărbătorim ”Victoria blestemului comunist.” Pentru că 9 mai nu înseamnă doar înfrîngerea fascismului, această dată semnifică totodată şi victoria imperialismului jidănesc asupra statelor lumii. Din 9 mai 1945, aproape că nu a rămas nici un stat naţional pe harta lumii, ceea ce a încununat cei 156 de ani de luptă a iudo-masoneriei contra tuturor neamurilor acestei lumi. Cei care vor sărbători mîine, fie că sunt europenişti,fie că sunt comunişti vor da dovadă de laşitate. Cei ce vor sărăbtori 9 mai vor da dovadă de indiferenţă faţă de suferinţele acesui neam şi îşi vor dovedi încă odată slugărnicia, fie faţă de Moscova, fie faţă de Bruxelles.
