Capitolul 6 din cartea Daniel îl prezintă pe Daniel, fiind la o vârstă înaintată , ca pe un om cu inimă curată.
Contextul în care se afla Daniel.
După ce Imperiul Babilonian a căzut , fiind cucerit de cel Medo-Persan, la domnie a venit Dariul, Medul. A decis să pună peste împărăţie 120 de dregători şi în fruntea lor a pus pe 3 căpetenii, printre care era şi Daniel, care întrecea pe toţi , iar împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia. Atunci căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle “ceva vrednic de mustrare” la Daniel, dar n-au găsit nimic, nici o greşeală , pentru că Daniel era credincios.Aceştia au decis să-l găsească vinovat de ceva legat de Legea lui Daniel. Atunci au mers la împărat şi au insistat să dea o poruncă prin care nimeni nu avea voie să se roage timp de 30 de zile, în caz contrar urma să fie aruncat de viu în groapa cu lei.
Acţiunile lui Daniel.
Daniel ştia de această poruncă: “Cînd a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui , unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim şi de trei ori pe zi îngenunchia, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui , cum făcea şi mai înainte”(v.10)
Cu toată că el ştia “oprirea” dată de Dariu şi că aceasta nu putea fi schimbată nicidecum, nu a renunţat la relaţia lui personală cu Dumnezeu şi la timpul pe care şi-l punea zilnic, de trei ori pe zi, pentru aceasta. Vedem că Daniel avea un obicei bun şi era un om al rugăciunii, probabil se ruga pentru poporul său la moment. Rugăciunea şi comunicarea cu Dumnezeu făceau parte importantă din viaţa lui, pentru că textul zice că făcea acest lucru şi mai înainte. Daniel nu a renunţat la rugăciune , ştiind care va fi pedeapsa pentru cei care nu se supun poruncii. Groapa cu lei este o pedeapsă înfricoşătoare, acolo oricine se teme să meargă, chiar şi cel mai neînfricat luptător , pentru că e clar că nu mai ai şansă de salvare şi nici cale de ieşire. Pe Daniel nu l-au înspăimântat atât de tare leii, încât să renunţe la Dumnezeu.
Din versetul 16 aflăm că Dariu nu a putut să-şi modifice porunca şi a dat pe Daniel în groapa cu lei, deşi s-a gândit mult cum să scape pe Daniel. Dis-de-dimineaţă a mers la groapă şi a văzut , spre mirarea lui, că Daniel este viu şi nevătămat. De ce? Pentru că “Daniel avusese încredere în Dumnezeu”
Răsplata lui Dumnezeu
Pentru că Daniel nu a renunţat la principiile sale biblice, Dumnezeu l-a izbăvit din această încercare, aşa încât leii nici nu şi-au deschis gura înaintea lor. A ales să rămână ascultător de Dumnezeu şi să facă voia lui , să umble în curăţie , ştiind că acest lucru i-ar putea lui viaţa. Biblia îl numeşte pe Daniel “neprihănit”.
Este foarte uşor să te păstrezi curat atunci când lucrurile merg bine şi totul în jur e în favoarea ta, dar alta este când circumstanţele din jurul tău sunt critice!!!! Daniel nu a păcătuit în astfel de situaţii, nu a mers la compromisuri de dragul oamenilor, nu şi-a coborât standartele morale pe care le-a învăţat din Cuvântul lui Dumnezeu , a rămas neclintit în momentele-limită. Ca rezultat , Dumnezeu l-a salvat şi mai mult, cei care au vrut să-i facă rău , i-au făcut bine şi Dariu a poruncit ca ei şi familiile lor să fie aruncate în groapa cu lei (v.24), care au fost sfâşiaţi de lei ,neajungând jos.
În aceste situaţii , Dumnezeu a fost proslăvit de Dariu , care a poruncit ca în toată împărăţia toţi să se teamă de Dumnezeul lui Daniel. Atitudinea lui stabilă în astfel de situaţii a făcut ca el să fie privit bine şi Dumnezeu-lăudat.
Avem în Scripturi un exemplu frumos de creştin care a rămas neclintit în neprihănirea lui , indiferent că urma să plătească un preţ şi indiferent că a fost desconsiderat de oamenii din jurul lui.
Ce fel de creştin eşti tu ? Ai astfel de situaţii când trebuie să rămâi tare şi să nu cedezi principiilor sănătoase pe care ne învaţă Dumnezeu să le păstrăm? Sau de dragul oamenilor şi de dragul confortului personal eşti gata să mergi la compromisuri?
Dumnezeu se bucură când demonstrăm inimi curate în toate situaţiile vieţii noastre. Aşa să ne ajute Dumnezeu să fim!
În alt articol voi analiza alt exemplu de om cu inimă curată.
