Stăteam lîngă geam, sorbeam din briza îmbietoare de dincolo… Nu-mi simţeam căştile în urechi, le căutăm disperat în buzunarul drept, nici măcar legile lui Murphy nu se aplică în noul univers. Numărăm rîsete, cuvinte în hindi, secundele pînă cînd fata în albastru o să alunece subtil la următoarea cotitură în braţele lui… din nou… era atît de evident.
-Urmatoarea oprire, cortexul frontal…
Stăteam lîngă geam, dezgustat de briza respingătoare de dincolo. Locul de lîngă mine era liber, mi-am aruncat ironia, dezamăgirile apoi măştile una cîte una… mi-a făcut semn să continui. Am luat creionul de lîngă ureche şi am tras orbeşte, fericire, sperante… nu vroiam să le dau drumul dar am făcut-o crezind că scaunul o să pară deja ocupat. Se deschise deja…
-Urmatoarea opr…
Păşea sublim, ochii mari caprui… cît de bine le-am cunoscut stralucirea… Am întors capul spre geam în speranţa că nu o să mă observe, eram altul, nici eu nu mă recunoşteam de ce ar face-o ea?! Atît de mult zgomot…
-Liniste?!
Păşea sublim, ochii mari caprui… O simţeam deja în preajma mea… Culese cu grijă micile impedimente de pe scaun, le aşeza în batistă cu colţ de dentelă. Atît de multă liniște… Stăteam aproape, prea aproape, timp de cîteva minute bune nu am ridicat privirea, n-am scos nici un zgomot, subtil m-am asigurat că e încă acolo. Într-un act de disperare m-am întors spre punctul roşu din faţa mea, eram aliniaţi ambii într-o simfonie perfectă de sunete şi micari.
-Achitati va rog.
Mi-a întins batistă, apoi mi-a şoptit uşor sarutindu-mă “Nu te-ai schimbat ” Mi-a zîmbit si a plecat cu aceeaşi eleganța.
-Toata lumea coboară!