Nu de puţine ori auzim păreri pesimiste care ne sugerează că suntem rămaşi în urmă faţă de “cultura” europeană şi că ar trebui să ne radorcăm cît mai rapid la sistemul de valori occidental. Adică, se merge deschis pe calea modernizării prin negarea şi uitarea valorilor naţionale. O mulţime de intelectuali şi oameni de cultură români au căzut în această gîndire eronată şi prin urmare fac tot posibilul pentru a “franţuzi” sau “englezi” cultura şi identitatea noastră. În subconştientul multora dintre noi domină ruşinea faţă de identitatea proprie, cultura occidentală apărînd ca o alternativă bună.
Consider că nu voi greşi dacă îmi voi exprima dezacorul cu aceste tendinţe. Avem o cultură, o tradiţie şi o identitate naţională extraordinară. Avem oameni iubitori de frumos, avem o mulţime de români care aspiră doar la lucruri frumoase. Este greu să întîlnim popoare care să aibă o cultură atît de bogată în toate domeniile: începînd de la port şi terminînd cu poemele populare. Acest pămînt a dat atîţia sfinţi omenirii, atîţia oameni de geniu, atîţia eroi, atîţia oameni cu demnitate, încît chiar nu ar încăpea loc pentru critică.
Atît de duios este cîntul unui fluier românesc. Atît de blînd sună doina cea de jale. Atît de plăcut şi liniştit este traiul ţăranului român, atunci cînd se bucură de pace. Atît de vesele sunt horele, sărbătorile noastre. Atîta demnitate îţi inspiră credinţa noastră strămoşească. Atîta dragoste de viaţă şi frumos emană viaţa liniştită de la sat. Atît de ospitalieri şi săritori la nevoi suntem.
Se pune întrebarea: Ce mai căutăm prin alte culturi? De ce să renunţăm la identitatea noastră? De ce să ne fie ruşine de înaintaşii noştri? Oare ce-şi mai poate dori un popor?
Desigur că această frustrare nu se datorează faptului că suntem rămaşi în urmă faţă de Occident. Aceasta se datorează mai cu seamă faptului că nu ne cunoaştem istoria, limba, tradiţiile. La sigur că dacă fiecare român şi-ar cunoaşte adevărata identitate şi rostul poporului său pe pămînt, nu ne vom mai afla la această stare de agonie identitară de azi.
Nu voi greşi dacă voi afirma că suntem martorii unei agresiuni morale din partea civilizaţiei occidentale, care este total diferită de cea ortodoxă din care facem parte. De sute de ani, prin intermediul curentelor de gîndire gen umanism, iluminism, modernism, Occidentul sapă la temelia civilizaţiei ortodoxe. Vechile valori româneşti, au fost înlocuite, sau sunt pe cale de a fi înlocuite de valori străine nouă. Acest fenomen se poate observa încă de pe la 1848, odată cu importul de revoluţie franţuzească. Acesta continuă nemijlocit şi pînă astăzi, şi din păcate, această implementare a “formelor fără fond” nu întîlneşte o opoziţie din partea noastră, lucru ce ar fi normal. Aceste “forme fără fond”, identificate încă de marele Eminescu acum un veac şi ceva sunt adevărata cauză a declinului în care ne aflăm noi, cei sortiţi denocidului identitar.
Acest fenomen funcţionează cam în felul următor. Prin 1581, vrînd să cucerească Hanatul Siberiei, Ermak Timofeevici şi-a dat seama că va întîmpina o dîrză rezistenţă din punct de vedere militar. Aşa că a recurs la o tactică viceleană, dar şi josnică. I-a chemat pe toţi şefii de trib din acel Hanat la el, pentru “discuţii”. Îi primea la el doar cîte pe unul. Apoi, îi abuza sexual pe fiecare în parte. După aceasta, Hanatul Siberiei a fost luat fără foc şi sabie. Demnitatea şefilor triburilor siberiene, care nu putea fi doborîtă pe calea armelor, a fost doborîtă în schimb printr-o altă metodă. Iată că metoda din urmă s-a dovedit a fi foarte eficientă.
Cam acelaşi lucru are loc şi în cadrul ciocnirii civilizaţiilor vest-europene şi ortodoxe. Prima, în mod vădit, a declanşat un atac dur asupra valorilor şi demnităţii celei din urmă. Prin metode perfide şi josnice, la fel ca Ermak Timofeevici, se loveşte în fundamentul spiritual al civilizaţiei est-europene, din care facem parte şi noi , românii. Nu puţini sunt românii care se dezic de propriile valori, fiindu-le ruşine de “barbarismul şi extremismul” ortodox. Asistăm de secole la un abuz din partea civilizaţiei occidentale, diferit prin mijloace de planul lui Ermak, dar foarte asemănător prin tactica folosită. Prin urmare, o păţim şi noi asemeni şefilor de trburi siberiene, fiindu-ne ruşine de propria noastră identitate.
Prin urmare, dacă se ajunge să se afirme că ne este ruşine de cultura noastră şi că trebuie să ne modernizăm, acesta este un semn clar că ofensiva occidentalilor dă roade. Este clar că, nu prin abuz sexual, ci prin mass-media, prin import de revoluţie, prin curente filosofice, prin sistemul de învăţămînt smintitor am ajuns să fim loviţi în demnitatea noastră de neam şi ne este ruşine de noi înşine.
Aduc doar un simplu exemplu. În una din zile, am fost martorul discuţiei dintre doi ţărani de-ai noştri. Simpli în comportament, arşi de soare şi de vînt, trecuţi prin foamente şi război, aceştia, prin simpla schimbare a două replici au dat dovadă de o adevărată gîndire filosofică:
- Singură? întreabă un moş pe o bătrînă ce pleca cu sapa în spinare la deal.
- Cu Dumnezeu! a rostit bătrîna, şi a mers mai departe.
Dacă suntem sinceri, în aceste trei cuvinte încape mai multă filosofie decît întrega operă a lui Kant. De Shopenhauer sau Kafka nici nu poate fi vorba. Aceştia “s-au născut şi au murit absolut pe acest pămînt” (Petre Ţuţea). Numai că, la şcoală ni se bagă pe gît pesimismul filosofilor germani, teatrul absurd şi inutil, problemele existenţialiste ale altor scriitori, romane degradante cu prostituate, pe cînd despre cultura noastră autentică nu ni se spune nimic. Atîta timp cît în inconştientul nostru va sălăşlui acest sentiment de inferioritate faţă de aşa-zisa cultură occidentală, atît timp cît ne vom ruşina de noi la fel ca şefii de trib din Siberia, nici nu avem dreptul să pretindem la o viaţă mai bună. Doar atunci cînd vom conştientiza imensitatea civilizaţiei noastre autentice şi vom reveni la sentimentul de demnitatea absolută, ne vom comporta ca adevăraţi români. Doar atunci, “vom veni de acasă”, cum se spune în popor.
Închei amintind încă odată măreţia vorbelor acelei bătrîne. Cîtă demnitate şi filosofie am găsit în cuvintele ei, nu am găsit în toţi cei 12 ani de scoală laică. Să fim dar mîndri că suntem români!
