Cine n-a fost inca in Parcul Dendrariu, s-o faca! Ca, de altfel, nu stie ce rateaza! Moare photoshopul de invidie la vederea atitor frumuseti si la simtirea atitor arome de liliac. Nici macar gripa sezoniera nu m-a putut tine acasa pe asa o vreme splendida, cum a fost duminica.
Iata citeva poze mai jos surprinse de amatoarele foto:




incredibile, nu? Pacat ca nu putem transmite si mirosul imbatator al florilor de acolo:)
In pofida cozilor care pareau interminabile, pentru ca lumea tot venea si venea, am intrat foarte repede, am asistat chiar si la niste discutii amuzante, tipice moldovenesti:D . Era mai multa lume decit de obicei, dar spatiu ajungea cit pentru jumatate din toti locuitorii Chisinaului(da o senzatie de imensitate parcul asta).

Un merit in renovarea parcului ii revine si actualului primar de Chisinau. Bravo lui!(ma retin doar la aceste cuvinte)
Desigur ca din parc nu lipseau nicidecum iubitorii de rasarita si alcool, care au profitat de vremea frumoasa si nici dependentii de site-urile de socializare, care “au prins momentul” si faceau poze cu dumiumul. Nici eu nu m-am putut abtine, de fapt. De aia cred ca m-am lasat “urzicata”
Dragut imbold pentru a respecta curatenia… din nefericire, prea ascuns printre copaci

Oare toate aceste minuni naturale se datoreaza “evolutiei”explicate de Darwin? Greu de crezut…

Îndosariat la:Placut la ochisori
