Ce anume căutam pe net de l-am descoperit pe Paolo Fresu acum nu mai știu. E una din acele întâmplări fericite când o imagine se suprapune unei asociații, suficient ca să incite interesul, și de aici încolo… una nova passione…
Un jazz fin și seducător; o trompetă departe-ducătoare. Așa place. L-am ascultat o bucată de noapte, căci în noapte jazzu’ călătorește cel mai bine.
Paolo Fresu s-a născut în Sardinia, s-a format la Bologna, iar acum face naveta între cele două și Paris. La Paris trompetistul sard a fost înnobilat cu un Django d’Or, premiul hărăzit pentru cel mai bun muzician european de jazz. E şi foarte stilat ca toți italienii. Stilat cu codiță & cornițe de o manieră diabolică.
Tre’ de remarcat că ale mele contacte cu jazzul italian au fost slabe şi nestatornice. De când am urmărit secvenţele din clubul de jazz unde talentatul Matt Damon îl făcea pe The Talented Mr. Ripley (1999) mi-am dorit să ascult jazz italian într-o ambianță potrivită. De exemplu la Roma. Sau la Portofino. Capricii, capricii… În Italia am fost tot o fugă – două zile la Florența și Veneția; 120 min. la Roma. Nici muzicieni pe potrivă nu aveam la mână: Enrico Rava – prea sumbru; Stefano Bollani – elitist; Gianmaria Testa – sublim, dar e mai degrabă cantautor decât jazzman.
Paolo Fresu este exact ceea ce căutam. Da’ sunetul ăsta, departe-ducător… parcă îl mai auzisem pe undeva.
Chet Baker. El tre să fie!
În 1959 Chet s-a „cazat” în Italia, inclusiv, vreme de un anno e mezzo – în închisoarea italiană. A fost un rebel scandalagiu, dependent de heroină. Și-a terminat zilele într-o căzătură din geamul unui hotel din Amsterdam. A făcut un gen de muzică, care abandona adesea ritmul în favoarea reflecției. S-a numit west coast jazz sau cool jazz sau smooth jazz și a fost practicat cu precădere de jazzmenii albi. Autobiografia lui Chet Baker, neterminată, apăru în 1997 cu titlul As Though I Had Wings: The Lost Memoir (De parc-aș fi avut aripi). Dac-ar fi avut aripi, nu cădea din geamul hotelului – ce ironie amară…
Indubitabil, Chet a lăsat urme în Italia (aici și aici). Cea mai clară dintre urme se numește Paolo Fresu. Savurați-o: