Vă propun atenţiei extrasul din Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova pentru anul 2009 - § 2.  Accesul liber la justiţie.

Proclamat în articolul 20 din Constituţia Republicii Moldova, dreptul de acces liber la justiţie este un drept de o importanţă considerabilă, este un drept fundamental, „idealul  de justiţie adevărată, făcută cu respectarea drepturilor omului”. Acest drept este în acelaşi timp o garanţie a exercitării celorlalte drepturi prevăzute în Constituţie, iar garantarea acestui drept este cosubstanţială cu însuşi spiritul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art.6 al CEDO).

Dreptul la un proces echitabil beneficiază în cuprinsul Convenţiei atît de garanţii generale, cît şi de garanţii speciale. Acestea sînt: dreptul de a fi judecat de un tribunal independent şi imparţial, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, publicitatea procedurii şi respectarea prezumţiei de nevinovăţie, dreptul la apărare.

Dreptul la o audiere echitabilă  este o garanţie implicită a dreptului la un proces echitabil. Cerinţa echităţii este consacrată din primele cuvinte ale articolului 6 şi importanţa sa este considerabilă. Echitatea presupune o apreciere ,, în concret” a cauzei. Pentru respectarea acestei exigenţe, este nevoie de o serie de garanţii implicite de o deosebită importanţă, cum ar fi obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti, principiul egalităţii armelor, dreptul de a nu se autoacuza, prezenţa persoanei la audiere şi contradictorialitatea procedurii.

Judecătorii europeni au consacrat principiul garanţiilor implicite ale dreptului la un proces echitabil, adică al acelor garanţii care nu sînt menţionate expres în articolul 6 al textului Convenţiei, dar fără de care noţiunea de ,, proces echitabil” nu este deplină.

În rapoartele anterioare privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova avocaţii parlamentari nu o dată au menţionat cele mai actuale probleme ce ţin de asigurarea dreptului de acces liber la justiţie,  printre acestea  fiind tergiversarea examinării cauzelor, accesul limitat la serviciile unui avocat calificat, neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti, încălcarea  de către instanţele judecătoreşti a normelor procesuale care garantează dreptul la un proces echitabil, activitatea unor magistraţi.

Analiza sesizărilor adresate avocaţilor parlamentari în anul 2009 denotă persistenţa problemelor evocate, totodată fiind identificate şi alte aspecte ce ţin de realizarea dreptului la un proces echitabil.

Articolul 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale obligă ca orice persoană să poată avea dreptul de a-şi vedea cauza examinată într-un termen rezonabil. Curtea Europană a Drepturilor Omului a  declarat că obiectul acestei garanţii este de a proteja toţi justiţiabilii împotriva duratei excesive a procedurii. Asemenea dispoziţie “subliniază importanţa care se atribuie faptului, ca justiţia să nu fie înfăptuită cu o întîrziere, care să compromită eficienţa şi credibilitatea ei”. Condiţia enunţată garantează că într-un termen rezonabil şi prin intermediul unei hotărîri judecătoreşti se pune capăt incertitudinii în care se află o persoană în ceea ce priveşte poziţia sa în dreptul civil sau acuzaţia în materie penală îndreptată împotriva sa: asemenea măsură în acelaşi timp vizează interesul persoanei în cauză şi principiul securităţii juridice.

Cu toate că legislaţia naţională nu specifică expres termenul pentru examinarea cauzelor în instanţele de judecată, cetăţenii deseori invocă nerespectarea termenului rezonabil de desfăşurare a proceselor penale şi de examinare a pricinelor civile.

De altfel, în Republica Moldova respectarea termenului rezonabil rămîne a fi o problemă acută pentru justiţie. Monitorizarea şedinţelor de judecată efectuată în cadrul Programului OSCE de monitorizare a proceselor de judecată pentru Republica Moldova, a arătat că întîrzierile şi amînările şedinţelor de judecată sînt mai degrabă o regulă, decît o excepţie, motivele amînării ţinînd nu numai de absenţa unui participant la proces, dar şi din cauza organizării nesatisfăcătoare a proceselor de către judecător/judecătoriii care le prezidează, de managementul sistemului judecătoresc şi de atitudinea subiecţilor implicaţi.

Avocaţii parlamentari au fost sesizaţi în repetate rînduri privind încălcarea de către instanţele judecătoreşti a unor norme procesuale care garantează dreptul la un proces echitabil – nerespectarea termenului de redactare a hotărîrii motivate şi tergiversarea comunicării acesteia, nerespectarea termenului de înmînare a copiei de pe sentinţă, tergiversarea traducerii şi/sau  expedierii actelor judecătoreşti în limba pe care o posedă unii participanţi la procesele judiciare.

În urma adresării avocatului parlamentar către Consiliul Superior al Magistraturii, organul de autoadministrare judecătorească a evidenţiat, în Hotărîrea nr. 440/20 din 04.12.2008,  cauzele situaţiei sesizate (activitatea organizatorică insuficientă a preşedinţilor unor instanţe judecătoreşti, volumul mare de lucru şi salarizarea insuficientă a personalului) şi a indicat preşedinţilor instanţelor judecătoreşti asupra  întreprinderii măsurilor necesare pentru asigurarea traducerii actelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile legale. Cu toate acestea numărul  plîngerilor  depuse la Centrul pentru Drepturile Omului vizavi de acest subiect nu s-a diminuat.

În opinia avocaţilor parlamentari operarea modificărilor în Codul de procedură civilă în sensul stabilirii unui termen-limită pentru comunicarea hotărîrii motivate va contribui la asigurarea respectării termenului rezonabil de examinare a cauzei.

Un aspect separat al problemei îl constituie neprezentarea martorilor, deşi, totuşi, se exagerează atunci cînd se invocă faptul că tergiversarea judecării cauzei este determinată de neprezentarea acestora.  Există şi chestiuni de ordin procesual, care prevăd obligaţia părţilor de a prezenta probe. Deşi această obligaţie le revine părţilor, instanţa citează martorii, iar în caz de neprezentare a acestora, îi poate sancţiona cu amendă judiciară sau poate dispune aducerea lor silită.

Executarea aducerii forţate în instanţa judecătorească a persoanelor care se eschivează să se prezinte este pusă în sarcina poliţiei judecătoreşti, create în anul 2006, în urma modificării şi completării Legii privind organizarea judecătorească nr. 514 din 06.07.1995.

Conform prevederilor art. 50 din legea enunţată, poliţia judecătorească este pusă în serviciul instanţelor judecătoreşti de către Ministerul Justiţiei. Termenul transferului  poliţiei judecătoreşti din subordinea Ministerului Afacerilor Interne  în subordinea Ministerului Justiţiei a fost prorogat  pînă la 1 ianuarie 2012.  Între timp, pentru asigurarea independenţei funcţionale faţă de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, serviciul poliţiei judecătoreşti activează în calitate de subdiviziune subordonată acestei autorităţi. 

La momentul actual calitatea prestaţiei poliţiei judecătoreşti este afectată de asigurarea tehnică ineficientă, numărul insuficient de personal şi resursele limitate alocate din bugetul de stat pentru dotarea corespunzătoare.  Avocaţii parlamentari consideră că realizarea eficientă a funcţiilor poliţiei judecătoreşti şi transferul acesteia în subordinea Ministerului Justiţiei  nu mai tîrziu de 1 ianuarie 2012 vor fi  posibile numai în condiţiile în care Guvernul se va preocupa de fortificarea capacităţilor acestei structuri prin implicare financiară considerabilă.  

Curtea Europană a Drepturilor Omului nu o dată a considerat comportamentul autorităţilor judecătoreşti din Republica Moldova  drept o încălcare a dreptului la judecarea cauzei în termen rezonabil. Pentru a evita încălcarea acestui drept, legiuitorul a introdus în codurile de procedură civilă şi de procedură penală, ca principiu de bază, obligaţia de a examina cauza în termen rezonabil, evaluarea caracterului rezonabil al termenului presupunînd aprecierea a trei factori: complexitatea cazului, comportamentul reclamantului, comportamentul autorităţilor judecătoreşti şi administrative. Însă, pentru CEDO contează şi importanţa procesului pentru reclamant, criteriu care nu este inclus în legislaţia naţională. În acest sens, avocaţii parlamentari recomandă completarea art. 20 din Codul de procedură penală şi art. 192 din Codul de procedură civilă cu al patrulea criteriu de determinare a termenului rezonabil – importanţa procesului pentru reclamant.

Pe parcursul anului precedent avocaţii parlamentari au interceptat o creştere continuă a adresărilor deţinuţilor care au invocat durata considerabilă de examinare a recursurilor în anulare, declarate  în legătură cu modificările şi  completările Codului Penal, care uşurează pedeapsa ori în alt mod ameliorează situaţia lor. Petiţionarii au solicitat intervenirea avocaţilor parlamentari pentru urgentarea examinării acestora şi asigurarea respectării dreptului constituţional de a nu li se îngrădi accesul la justiţie precum şi recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor definite în Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, angajament asumat de către Republica Moldova prin ratificarea acesteia.

Una din cauzele care au generat situaţia sesizată este durata considerabilă de examinare a recursurilor în anulare datorită volumului mare de lucru al judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie. Astfel, doar în primul semestru al anului 2009 la Curtea Supremă de Justiţie au fost depuse 2661 recursuri în anulare, dintre care 1066 au fost de competenţa Plenului Curţii Supreme de Justiţie.

Curtea Europană a Drepturilor Omului a admis în jurisprudenţa sa că în cazul cînd dreptul intern al unui stat prevede posibilitatea declarării unui recurs, această procedură trebuie să asigure respectarea garanţiilor prevăzute în articolul 6 din Convenţie. Mai mult decît atît,  Curtea  atribuie  statelor o obligaţie pozitivă de celeritate a justiţiei, acestea fiind  obligate să ia măsurile necesare pentru ca Justiţia să se înfăptuiască într-un termen rezonabil; statele răspund de situaţia de suprasolicitare a jurisdicţiilor, atunci cînd aceasta nu este una temporară. „Statele Contractante sînt obligate să-şi organizeze sistemul legislativ într-un asemenea mod, încît tribunalele lor să poată respecta exigenţele articolului 6(1), inclusiv obligaţia de a examina cauzele într-un termen rezonabil. Un stat nu va  invoca aglomerarea cauzelor pe rolul tribunalelor pentru a argumenta duratele mari ale proceselor, dacă această problemă era una previzibilă şi acest stat nu reuşeşte să ia măsuri eficiente pentru remedierea situaţiei” (cauza Zimmerman şi Steiner contra Elveţiei; cauza Guincho contra Portugaliei).

Ţinînd cont de valorile protejate de Convenţie, persistenţa unor riscuri de condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europană a Drepturilor Omului, ţinînd cont de atenţia sporită a înaltului for de la Strasbourg faţă de situaţia din Republica Moldova, avocaţii parlamentari, plasînd problema respectării termenului rezonabil de la garanţie procesuală la compartimentul respectării drepturilor omului, au scos în evidenţă riscul unor eventuale condamnări la CEDO, iniţiativă preluată de Ministerul Justiţiei şi Curtea Supremă de Justiţie, care a elaborat proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor prevederi din Codul de procedură penală, din Codul penal şi din Legea nr. 277 din 18.12.2008 pentru modificarea şi completarea Codului Penal al Republicii Moldova.

Alte  aspecte  care influenţează asupra desfăşurării procesului în termen rezonabil ţin de buna organizare a  activităţii instanţelor judecătoreşti şi colaborare cu instituţiile care asigură executarea pedepselor penale. 

Astfel, în cadrul examinării plîngerilor în care s-a invocat nerespectarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor penale şi studierii dosarelor personale ale condamnaţilor escortaţi la Penitenciarul nr. 13 din municipiul Chişinău pentru asigurarea participării acestora la examinarea recursurilor depuse la Curtea Supremă de Justiţie, s-a constatat o lipsă de conlucrare între această autoritate  judecătorească şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare în partea ce ţine de citarea condamnaţilor.

 Întru asigurarea transferării deţinuţilor dintr-o instituţie penitenciară în alta,  prin Ordinul Directorului Departamentului Instituţiilor Penitenciare nr. 55 din 14 martie 2008, a fost aprobat graficul deplasării gărzilor feroviare şi auto planificate pe itinerarele de escortare stabilite, conform căruia etaparea deţinuţilor se efectuează de trei ori pe lună, la date strict stabilite.

În condiţiile în care, la numirea recursului spre judecare, agenda de  lucru a judecătorului nu este coordonată cu graficul deplasării gărzilor feroviare şi auto, şedinţele de judecată se amînă în repetate rînduri. Astfel, examinarea recursului  declarat de deţinutul D. a fost amînată de 9 ori; a recursului declarat de deţinutul M.  – de 5 ori;  a recursului declarat de deţinutul C. – de 4 ori etc. În majoritatea acestor cazuri examinarea recursului a fost amînată pentru cîteva zile, termen în care nu a fost posibilă asigurarea participării deţinutului la şedinţa de judecată, ţinîndu-se cont de graficul deplasării gărzilor feroviare şi auto.

Pentru asigurarea gestionării corecte a întregului proces şi întru evitarea amînării, în repetate rînduri, a şedinţelor de judecată în legătură cu neasigurarea participării deţinuţilor la examinarea recursului,  avocaţii parlamentari recomandă Curţii Supreme de Justiţie să instituie un mecanism eficient de conlucrare cu Departamentul Instituţiilor Penitenciare.                                                                                                                                                                                                                                                                                           

În cadrul examinării unor sesizări  s-a constatat aplicarea defectuoasă a prevederilor art. 398 din Codul de procedură penală  (Punerea în libertate a inculpatului arestat) în privinţa condamnaţilor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen, în privinţa persoanelor cărora le-a fost înlocuită partea neexecutată din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, în privinţa persoanelor grav bolnave liberate de la executarea pedepsei.

Conform normei legale menţionate, dacă inculpatul a fost eliberat de executarea pedepsei, instanţa îl pune imediat în libertate chiar din sala şedinţei de judecată. În marea majoritate a cazurilor condamnaţii continuă să rămînă în detenţie de la 1 pînă la 42 de zile din data pronunţării încheierii,  administraţia instituţiilor penitenciare invocînd parvenirea tardivă a încheierilor instanţelor de judecată. În acest context pot fi menţionate judecătoriile Soroca, Hînceşti, Rezina, Orhei, judecătoriile sectoarelor Rîşcani şi Buiucani din municipiul Chişinău. Contrar acestei practici vicioase, judecătoriile Cahul şi Bălţi pun în libertate condamnaţii eliberaţi de executarea pedepsei nemijlocit în sala şedinţei de judecată. 

În alt context, după pronunţarea încheierii de judecată privind liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, administraţia instituţiilor penitenciare nu mai dispune de temeiurile  pentru detenţie, prevăzute în punctul 6 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.  Respectiv, pe fundalul consecinţelor care pot urma în legătură cu dispariţia sau modificarea în modul prevăzut de lege a temeiului prevăzut de norma enunţată, nu pot fi tolerate acţiunile administraţiei unor instituţii penitenciare, îndreptate spre deţinerea în continuare a  „condamnaţilor eliberaţi”. Or, administraţia instituţiilor penitenciare trebuie să fie alarmată de  situaţia creată şi de modul în care se admite detenţia ilegală a persoanelor.

Cu trimitere la prevederile art. 15 din Legea cu privire la procuratură şi art. 174 din Codul de executare al Republicii Moldova, care sînt chemate să asigure controlul respectării legislaţiei de către administraţia instituţiilor penitenciare, inclusiv controlul asupra legalităţii aflării persoanelor în instituţiile care asigură detenţia, avocaţii parlamentari  insistă asupra consolidării eforturilor tuturor autorităţilor pentru  a obţine o avansare în  asigurarea respectării dreptului la   libertatea  individuală a persoanei, garantat de art. 25 din Constituţia Republicii Moldova şi art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care, în paragraful 1 din articolul 5, defineşte prezumţia de libertate, drept de care nimeni nu poate fi privat decît în circumstanţe excepţionale. Această prezumţie de libertate este consolidată prin două exigenţe: de a nu prelungi privaţiunea de libertate depăşind termenul strict necesar şi de a elibera cît mai repede persoana interesată în momentul în care privaţiunea se dovedeşte a fi nejustificată.

Exigenţa unui temei juridic pentru fiecare privare de libertate se extinde pe întreaga durată a detenţiei. Astfel, Curtea Europană a Drepturilor Omului, recunoscînd că o anumită reţinere în executarea unei decizii de punere în libertate este un fapt firesc, a menţionat că perioada de aşteptare de unsprezece ore (Quinn contra Franţei) sau întîrzierea eliberării de peste zece ore datorită absenţei angajatului de la registratură (Labita contra Italiei) au fost prea lungi pentru a corespunde exigenţei articolului 5 din Convenţie şi a considerat detenţia ca fiind ilegală.

În opinia avocaţilor parlamentari, situaţia evocată cere atitudine din partea Consiliului Superior al Magistraturii şi a Inspecţiei judiciare în partea ce ţine de  verificarea activităţii organizatorice a instanţelor judecătoreşti la efectuarea justiţiei. Totodată, ţinînd cont de calităţile diferite oferite subiectului infracţiunii conform art. 65 (Învinuitul, inculpatul) din Codul de procedură penală şi procedura distinctă prevăzută de art. 469-471 din Codul de procedură penală, făcînd trimitere la prevederile art. 398 (Punerea în libertate a inculpatului arestat) din Codul de procedură penală, avocaţii  parlamentari propun consolidarea cadrului legislativ în vigoare prin reglementarea clară a punerii în libertate a persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, a persoanelor cărora le-a fost înlocuită partea neexecutată din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, a persoanelor grav bolnave liberate de la executarea pedepsei.

Prin ratificarea unui şir de convenţii internaţionale Republica Moldova şi-a asumat anumite angajamente, inclusiv să elaboreze rapoarte iniţiale şi periodice privind implementarea acestora. Conformîndu-se cerinţelor articolului 40 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Republica Moldova a prezentat cel de-al doilea Raport periodic asupra măsurilor pe care le-a adoptat pentru transpunerea în viaţă a drepturilor recunoscute în acest document, precum şi asupra progreselor realizate în folosinţa acestor drepturi, care a fost  examinat în cadrul şedinţelor Comitetului pentru Drepturile Omului din 13 şi 14 octombrie 2009.

 Comitetul a adoptat un şir de observaţii concludente, exprimînd îngrijorare cu privire la neasigurarea  garanţiilor asigurării unui proces echitabil,  neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti, ineficienţa şi profesionalismul limitat în gestionarea instanţelor de judecată, lipsa sălilor de judecată adecvate, insuficienţa de translatori, nivelul înalt de corupţie, existenţa unui cadru legal incapabil să asigure inamovabilitatea judecătorilor. 

Totodată, subliniind rolul important al puterii judecătoreşti independente şi menţionînd faptul că securitatea inamovibilităţii este componenta majoră a acestei independenţe, Comitetul s-a arătat îngrijorat că judecătorii sînt iniţial numiţi în funcţie pentru o perioadă de cinci ani şi numai după  acest răstimp numirea lor în funcţie capătă caracter permanent.

Conform Observaţiilor concludente ale Comitetului pentru Drepturile Omului,  Republica Moldova  „trebuie să aplice legislaţia care deja există întru abordarea insuficienţelor în administrarea justiţiei, să aloce resurse adecvate pentru susţinerea sistemului judiciar şi să asigure ca colaboratorii instanţelor de judecată să primească instruire şi educaţie corespunzătoare, să revizuiască legislaţia pentru a asigura ca inamovibilitatea judecătorilor să fie suficient de lungă pentru a le asigura independenţa, în conformitate cu cerinţele articolului 14 din Pactul cu privire la drepturile civile şi politice”.

Aceste observaţii, precum şi alte derogări de la normele stabilite privind prestaţia judecătorilor la examinarea dosarelor, au fost evidenţiate de către avocaţii parlamentari în  Rapoartele privind respectarea drepturilor omului în anii 2008, 2007, 2006. În această ordine de idei avocaţii parlamentari reiterează necesitatea unor îmbunătăţiri semnificative, mai ales în ceea ce priveşte realizarea în practică a garanţiilor procesuale prevăzute de lege. Se impune necesitatea redresării imaginii negative pe care o are astăzi justiţia moldovenească recăpătarea  autorităţii în domeniul respectiv, astfel încît cetăţenii să ajungă să fie siguri că pot beneficia de aplicarea echitabilă şi egală a legii, fără corupţie, prejudecăţi sau favoritism.

În acelaşi timp, suprasolicitarea judecătorilor şi finanţarea insuficientă a sistemului ar fi printre cele mai grave probleme care afectează calitatea justiţiei în Republica Moldova, durata îndelungată a procedurilor judiciare reprezintă una din deficienţele constatate ale sistemului judecătoresc. Este alarmantă  activitatea organizatorică insuficientă a preşedinţilor unor instanţe judecătoreşti, volumul mare de lucru care revine unui translator, salarizarea insuficientă.  Practica utilizării birourilor judecătorilor ca săli de şedinţă afectează conduita şi prestaţia judecătorilor şi altor participanţi la proces.

Pornind de la ideea că justiţia independentă reprezintă elementul-cheie al statului de drept şi al unei guvernări democratice şi este instrumentul care trebuie să asigure suportul necesar pentru celelalte reforme, Guvernul este chemat să promoveze reforme de ordin structural şi procedural în justiţie, capabile să sporească gradul de integritate şi de profesionalism al corpului judecătoresc; să asigure instituirea unui sistem judecătoresc independent, imparţial, funcţional şi transparent, caracteristic unui stat cu aspiraţii europene; să asigure un sistem stabil şi eficient de finanţare a justiţiei; să iniţieze revizuirea legislaţiei pentru a asigura inamovibilitatea şi independenţa judecătorilor.

Totodată, avînd în vedere că Statul-parte trebuie să prezinte într-un an informaţii concludente cu privire la situaţia curentă şi cu privire la implementarea recomandărilor oferite de organele convenţionale ale ONU în urma studierii rapoartelor periodice, avocaţii parlamentari consideră oportună crearea unui Grup de lucru (Comisie naţională) care va monitoriza şi va evalua  realizarea acestora.

 

 

Recomandările avocaţilor parlamentari:

  1.  Operarea  modificărilor în Codul de procedură civilă în sensul stabilirii unui termen-limită pentru comunicarea hotărîrii motivate, fapt care va contribui la asigurarea respectării termenului rezonabil de examinare a cauzei;
  2. Implicarea financiară a Guvernului pentru  fortificarea capacităţilor poliţiei judecătoreşti;  
  3. Completarea art. 20 din Codul de procedură penală şi art. 192 din Codul de procedură civilă cu al patrulea criteriu de determinare a termenului rezonabil – importanţa procesului pentru reclamant;
  4. Instituirea unui mecanism eficient de colaborare între Curtea Supreme de Justiţie şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare, care va permite excluderea amînării examinării recursulilor depuse de  deţinuţi;
  5. Consolidarea cadrului legislativ în vigoare prin reglementarea clară a punerii în libertate a persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, a persoanelor cărora le-a fost înlocuită partea neexecutată din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, a persoanelor grav bolnave liberate de la executarea pedepsei;
  6. Promovarea reformelor de ordin structural şi procedural în justiţie, capabile să sporească gradul de integritate şi de profesionalism al corpului judecătoresc; să asigure instituirea unui sistem judecătoresc independent, imparţial, funcţional şi transparent,  caracteristic unui stat cu aspiraţii europene; să asigure un sistem stabil şi eficient de finanţare a justiţiei; să iniţieze revizuirea legislaţiei pentru a asigura inamovibilitatea şi independenţa judecătorilor;
  7. Crearea unui Grup de lucru (Comisie naţională) care va monitoriza şi va evalua  gradul de implementare a recomandărilor oferite de organele convenţionale ale ONU.

 

pentru a face cunoştinţă cu textul integral al Raportului privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova pentru anul 2009 puteţi accesa link-ul  http://www.ombudsman.md/file/Raport%202009%20redactat.doc

*Informaţia este preluată de pe site-ul oficial al  Centrului pentru Drepturile Omului din Republica Moldova