Peste meleagurile Basarabiei este din nou primăvară. Natura îşi urmează liniştit tradiţia şi, ca în fiecare an se trezeşte la viaţă. Înverzesc cîmpiile şi colinele Moldovei lui Ştefan cel Mare. Grădinile şi livezile de caise sau cireşi sunt albe, răspîndind în cele patru zări prospeţime şi puritate. După o iarnă lungă, din nou avem plăcerea de a respira aer proaspăt cu miros de natură trezită la viaţă.
În acelaşi timp, noi ne continuăm somnul cel de veci. Din păcate, neamul nostru, care s-a născut într-o strînsă relaţie cu natura nu a învăţat de la aceasta obiceiul de a renaşte. Mai mult, sunt într-un plin proces de dezintegrare a identitiăţii naţionale sub presiunea modernismului. De parcă, în cazul nostru ar fi vorba de un lung sfîrşit de toamnă: depresie, dezorientare, mocirlă, singurătate, neputinţă şi durere. Totuşi, să nu ne pierdem speranţa. În viaţa asta toate se întîmplă conform unei relaţii ciclice. În cazul nostru, ar fi timpul ca schimbarea să aibă loc, căci timpul zboară repede.
Natura reînvie. Noi ce mai aşteptăm?
