În societatea actuală s-a format un curent de opinie total greşit cu privire la rolul presei în viaţa cotidiană. Întrebaţi 100 de persoane de cred despre presă şi cel puţin 90% vor afirma: trebuie să priveşti cît mai multe posturi de televiziune şi să citeşti cît mai multe ziare şi vei fi informat. Iar informat, pentru această masă de oameni înseamnă a fi şi puternic. Sunt de acord că părerea că un om informat este şi un om puternic. Însă, cu condiţia: informaţia să fie veridică şi în slujba neamului. Din păcate, la acest capitol, mitul despre importanţa presei pentru societate cade.
Dacă analizăm frumos ştirile care ni se servesc la TV, radio sau prin ziare ne dăm seama că fiecare sursă mass-media reflectă în mod diferit un eveniment oarecare. Avem o multitudine de surse de informare şi din păcate nici una nu e în slujba naţiunii. Din cîte se ştie, pentru existenţa şi funcţionarea unei surse mass-media sunt nevoie de surse financiare. Acestea pot fi acumulate prin vînzări şi realizarea publicităţii, însă nici pe departe banii cîştigaţi astfel nu ajung pentru funţionarea unui ziar sau a unui post TV. Prin urmare aceşti bani vin din partea unor indivizi care învîrt bine banul. Desigur că individul în cauză va pune unele condiţii jurnaliştilor înainte de a îi finanţa. Acest lucru este uşor observabil: majoritatea ziarelor sau a posturilor TV reflectă diferit evenimentele care se petrec şi cea credibilă cauză este anume faptul că au finanţatori diferiţi. Cel puţin este imposibil ca mai mulţi jurnalişti să înţeleagă într-un mod total diferit un eveniment. Doar la un ospiciu, dacă le arăţi un ciocan celor internaţi şi îi întrebi ce ai în mînă poţi primi răspunsuri diferite. În plus, e la modă ca toate sursele mass-media să pretindă că sunt imparţiale, libere şi echidistante, ceea ce este de altfel o minciună. În condiţiile enumerate mai sus, cînd o sursă mass-media nu poate exista în condiţiile de economie de piaţă doar din venitul rezultat din vînzări, şi prin urmare sunt finanţaţi de cineva din umbră, să afirmi că eşti o sursă mass-media independentă, este o neruşinare completă. Avem exemplul unui ziar, care se declară “Unicul ziar naţional independent”. Avem exemplul unui post TV care declară sus şi tare că “unica televiziune liberă din Republica Moldova”. Avem alt exemplu (cel mai nou răcnet în domeniul mass-media de la noi), cînd un alt post TV trîmbiţează încă de la apariţia sa “Moldova, de azi ai televiziune!” Cîtă prostire, cîtă spălare de creier înseamnă mass-media… Din păcate nu avem ce face. Din cîte se vede românii, strigă din răsputeri că vor în Europa (de parcă cineva ne-a deplasat pe hartă pe alt continent), strigă că vor democaţie (fără să ştie ce înseamnă cu adevărat acest sistem criminal de orînduire); etc. iar, din cîte se ştie, existenţa mass-mediei este o condiţie a existenţei democraţiei (fiindcă mass-media înlesneşte spălarea de creier pe care se bazează într-atît de mult instalarea sistemului parlamantarist). Astfel că, de acestă piatră din sufletul nostru – mass-media – vom scăpa doar atunci cînd vom renunţa la ideile democratice.
Nu în ultimul rînd, este foarte plictisitor să stai şi să analizezi ore în şir minciunile mass-mediei. Cineva susţinea necesitatea existenţei a cît mai multor surse de (dez)informare simplu: faci o analiză comparativă şi ajungi la adevăr. Însă, acest lucru este foarte obositor… Să stai ore în şir să asculţi ce spune PRO-TV, Publica, NIT-ul, să citeşti Timpul, Moldova Suverană sau Făclia şi pe urmă să faci o analiză comparativă. Reiese că fiecare dintre noi tre să pierdem cea mai mare parte din timp chinuindu-ne să facem o inutilă analiză comparativă. În loc ca oamenii să se preocupe de treburile cotidiene, să aibă grijă de părinţi sau urmaşi, stau şi pălăvrăgesc despre politică.
Ştiu că mulţi nu vor fi de acord cu părerea mea, însă eu optez pentru lichidarea întregii mass-media. Toată presa (înafară de mici excepţii) reprezintă un sistem de îndobitocire în masă a populaţiei şi prin urmare, nu poate aduce beneficii neamului românesc. De-ar fi să căutăm surse media care ar fi în slujba poporului nostru, atunci şi degetele de la o singură mînă ar fi multe pentru a le enumera. Perfect ar fi ca să existe doar un singur post de televiziune, care să emită doar scurte buletine de ştiri de o importanţă primordială pentru naţiune, şi cîte un post de radio şi un ziar. Acest spaţiu mediatic ar fi destul de încăpător pentru a mediatiza problemele cu care ne confruntăm şi posibilele soluţii. Totodată, vom scăpa şi de interminabila pălăvrăgeală despre politică, show-biz sau viaţa privată a unor aşa-zise “vedete”.
Pînă cînd presa va deveni cu adevărat un slujitor al idealului naţional românesc, va trece însă mult timp. Timp în care cetăţenii de rînd îşi vor mînca zilele polemizînd “că Filat e bun” “că Filat e rău” “că cela îi aşa, că celălalt îi aşa…, fără să ştie că pe inşii pe care îi pomenesc nici în cot nu îi doare de soarta naţiunii. Ei sunt simpli actori politici, care mimează cum pot mai bine ceea ce li se dictează. În cazul care nu erau atît de buni la capitolul “artistism politic”, nu mai auzeam noi de Lupi, Filaţi, Ghimpi sau mai ştiu eu care alţii; mass-media şi-ar fi îndeplinit umila misiune de lustruire a altor politicieni.
Îi greu cînd eşti “informat”…
