Se spune că pentru a putea înţelege bine un eveniment sau proces care a avut loc şi pentru a-l putea interpreta aşa cum se cuvine, este necesară scurgerea unei perioade de timp oarecare. Cel mai des este vehiculată cifra de 70 de ani. Într-o oarecare măsură, sunt de acord cu această afirmaţie, deoarece aprecierea unui eveniment istoric trebuie să fie făcută “la rece”, peste un anumit timp, cînd la iveală ies adevărurile ascunse cîndva, iar miturile îşi mai pierd din credibilitate.
Din păcate, această teorie nu funcţionează de fiecare dată. M-am convins de acest lucru după ce am văzut modul în care este reprezentată în istoriografie Mişcarea Legionară. S-au scurs mult peste jumătate de veac de la apariţia, afirmarea şi decapitarea acestei organizaţii naţionaliste româneşti, şi normal ar fi ca societatea actuală să o cunoască şi să îi interpreteze rolul istoric aşa cum se cuvine. Normal ar fi ca după atîtea decenii scurse, noi să cunoaştem adevărul despre Legiunea Arhanghelului Mihail. Din păcate nu este aşa cum ar trebui să fie. În presă, în opinia publică, în manualele şcolare, în biblioteci – mai peste tot – subiectul legionarismului este abordat de nespecialişti. Ştim că Mişcarea Legionară a însemnat pentru poporul român o resuscitare a vieţii spiritual-culturale, dar este totodată un subiect extrem de controversat. Iată de ce, acest subiect trebuie să fie abordat de oameni care să cunoască bine premisele afirmării acestei mişcări, specificul afirmării sale, care să cunoască întreaga sa cronologie şi să îi înţeleagă menirea istorică. După cum am mai spus, din păcate, Mişcarea Legionară a avut foarte rar şansa să fie abordată obiectiv în istoriografie. De cele mai multe ori dau peste cărţi sau manuale în care despre Mişcare se vorbeşte ca despre o adunătură de terorişti fanatici. În manualele de clasa a XII-a, din care învaţă elevii din republică, se vorbeşte foarte mult despre parlamentarism, democaraţie, comunism, nazism, Uniunea Europeană şi altele. Mişcării Legionare îi revin doar cîteva pagini şi acelea injurioase.
De exemplu, la tema ”Viaţa politică în cel de-al doile deceniu interbelic” este reprezentată activitatea tututor partidelor politice din România acelor ani. Despre Mişcare se spune:
“Pe fondul crizei economice şi nemulţumirilor populaţiei a crescut influenţa Legiunii Arganghelului Mihail, care în 1930 şi-a creat o secţie politică, numită Garda de Fier. În 1931-1933, legionarii au avut reprezentanţi în Adunarea Deputaţilor. Garda de Fier urmărea desfiinţarea regimului democratic, precum şi schimbarea orientării politice a României în direcţia unei colaborări cu Germania şi Italia.
Şi celălalt partid extemist – Partidul Comunist din România…”
Deci, din cîte vedem, Garda de Fier este catalogată ca fiind o organizaţie extremistă şi este pusă de rînd cu Partidul Comunist. Pe de o parte o organizaţie ce însuma renaşterea cultural-spirituală a unui popor şi pe de alta un partid ce fusese format şi întreţinut doar pentru a ne bolşeviza. Pe de o parte unică organizaţie pur românească, care lupta pentru afirmarea poporului român la el acasă şi pe de alta o grupare de kominternişti veniţi de aiurea. Pe de o parte o organizaţie ai căror membri erau gata de jertfa supremă pentru binele naţiunii şi pe de alta – nişte evrei plătiţi de Kremlin pentru a ne sminti… Mă scuzaţi, însă să pui în aceeaşi oală două organizaţii care nici pe departe nu de asemănau? Ceva e putred la Asociaţia Istoricilor (anume ea a editat manualul).
La altă temă, în care se prezintă regimul politic în România anilor 1940-1944 este abordat Statul Naţional-Legionar. Nici aici nu lipseşte caracterizarea subiectivă şi vădit eronată a temei, mai ales cînd vine vorba de rebeliunea antonesciană din ianuarie 1941. Pentru a nu mă mai obosi să tapez minciunile scrise în manual, am fotografiat pagina:
Nuştiu, poate că printre cititori vor fi mulţi care încă mai cred în mitul rebeliunii “legionare” şi astfel ideile noi li se vor pare absurde. Însă pentru cei care cît de cît au mai citit cîte o sursă istorică aternativă istoriografiei noastre cosmopolite nu va nimic nou. Amintesc că rebeliunea “legionară” nu a existat. Este un mit inventat de slugoii comuniştilor şi ai democraţilor în încercarea lor de discredita cît mai tare posibil Legiunea. Dimpotrivă, rebeliunea a fost înfăptuită de Ion Antonescu. Dovezi în acest sens le găsiţi aici.
La fel de subiectivă şi lipsită de responsabilitate mi se pare şi fotografia lui Horia Sima pe care autorii au pus-o în manual. Fotografia de mai jos, care apare în cadrul aceleiaşi teme de mai sus posibil că a fost făcută mult după evenimentele din 1940-1941. Vedem un bătrîn sluţit la faţă şi cu mulţi ani în spate. Ce părere îşi va face un simplu elev despre Legiune în acest caz? Desigur că majoritatea elevilor, de altfel ne cunoscători ai fenomenului legionar, vor judeca întreaga Mişcare după exteriorul lui Horia Sima din această imagine, duşmanii naţionalismului românesc îşi vor atinge scopurile. Amintesc că Horia Sima s-a născut în 1906, şi avea 34 de ani atunci cînd se desfăşurau evenimentele la care se referă tema din manual. De ce atunci s-a ales o fotografie de a sa la vreo 60 de ani? Nu erau altele? Greu de crezut.
La tema “Regimul de autoritate monarhică (1938-1940)” se face trimitere din nou la legionari. De data aceasta se povesteşte despre uciderea lui Armand Călinescu. Pentru a se induce cît mai mult lumea în eroare într-un colţ de pagină este inclusă opinia lui Nicolae Iorga cu privire la acest eveniment. Cităm:
“Un om a fost jertfit pentru liniştea ţării sale şi pentru independenţa ei politică în afară. El a căzut, cum se putea aştepta, jertfe unor fanatici care îl urmăreau cu o vendetă de sînge“
După cîte se vede, este o afirmaţie subiectivă, care conţine unele neadevăruri şi este spusă de un om ce era duşman al Legiunii la acea vreme. Oare să însemne asta “imparţialitate” din partea autorilor. Desigur că nu. Trebuie să specificăm că uciderea lui Armand Călinescu a fost un act firesc, deşi puţin ”nedemocratic”, fiind condiţionat de comportamentul sub orice critică a lui Armand Călinescu. Acesta a pus în practică odioasa prigoană antilegionară din anii 1938-1939, cîştigîndu-şi de departe dreptul la cîteva gloanţe.
Şi iată aşa stă situaţia cu prezentarea Mişcării Legionare în istoriografia basarabeană. Doar denaturări de adevăruri şi subiectivism antilegionar. Fenomenul legionar constituie un reper istoric de o foarte mare însemnătate pentru poporul român. Ea a fost Legiunea noastră, iată de ce trebuie să ştim adevărul despre ea. Din păcate copiii sunt educaţi într-un spirit total antilegionar, şi nici nu-i demirare că românii de azi nu-şi mai iubesc identitatea, în contextul în care la şcoală se învaţă mai mult despre parlamentarism, democraţie, comunism sau alte noţiuni mincinoase, pe cînd eroii acestei naţiuni sunt asemănaţi cu nişte fanatici, terorişti, extremişti, etc.
