La un scriitor precum Charles Bukowski, e un pic bizar să nimerești peste o dungă albă. Bine, sură. Și două referințe muzicale într-un singur pasaj:
…M-am hotărât să mă întorc în Los Angeles; între timp, continuam să-mi copiez povestirile de mână contra cronometru, să mă îmbăt și să ascult A cincea de Beethoven, A doua de Brahms… (Bukowski, Factotum)
Cu ocazia asta îmi acoper lacunele de educație muzicală.
A cincea (arhicunoscută):
Și A doua:
Cu atât mai bine.