Câtă nedreptate pe lumea asta. Ce-o fi cu piața românească de carte de alege cele mai slabe romane ale turcoaicei Elif Șafak? După „bastarda Istanbulului”, care este oarecum tolerabilă deși la limita trivialității, bate ceasul „nebuniilor incipiente” – un roman despre migranți. Witty, dar prea stilat a la „Nevestele disperate”. Am ajuns la pagina 180, ce să mă fac? Am citit între timp vreo patru cărți bune printre care Erofeev, Chomsky, Codrescu…
Și unde pui că Elif Șafak chiar e o scriitoare isteață. The Flea Palace m-a încântat. Imaginează-ți o casă veche din Istanbul în care locuiesc tot felul de ciudați: o contesă rusă, o prostituată, doi gemeni suicidali, etc. Un deliciu! The Gaze este o carte nemaipomenită. Scriitoarea ne plimbă cu nonșalanță prin taigaua siberiană depănându-ne povestea unui liliput și a unei grăsane. Pură fascinație!
De fapt explicația e simplă. Românii traduc leneș – din engleză. Că e mai la îndemână. Într-adevăr, cele două romane apărute în România au fost scrise de autoare în engleză. Fiindcă locuiește o mamă de ani în Occident și-i vine bine pe limbă. Dar ceva se pierde, vezi bine, căci diferența e mai mult decât sesizabilă. Poveștile de care am amintit mai sus au fost scrise în turcă. Avantaj!
Deci. Am terminat Codrescu și fiindcă încă nu mă simt apt să mă întorc la Șafak, scotocesc pe rafturi. Și navighez pe net. Găsesc la happy_book_year un post despre scriitori și păsări (anterior au fost scriitori și câini, mai demult – scriitori și pisici). Acum dau de o poză cu scriitorul Céline în compania unui papagal. Stai așa! Nu Celine era personajul smintitului Bukowski? Da-da: „De duzină”. Foarte bine, zic, cu așa mutră, e cazul să-l citim și pe Céline.
Îmi pun o muzică din New Orleans. M-a bătut dorul. Ascult o compilație Putumayo. Faină ca toate compilațiile Putumayo. Baby Won’t You Please Come Home de Tompsy Chapman. Uite-aici ca să-ți faci o idee o variantă mai bună cu inegalabilul Miles Davis:
Un momento, zic, da de ce n-aș citi chiar Bukowski? La o parte Țepeneag, Ferguson, Zamiatin, Șafak, Coetzee, Mahfouz, Canetti, Sōseki, García Márquez, Kapuściński. Hotărât lucru. Citim „Factotum”. Romanul pe care mi l-am pitit pentru „zile negre”. Și gata.
Nu gata. Deschid romanul și citesc la prima pagină:
Am ajuns la New Orleans pe ploaie, la 5 dimineața. O vreme am stat aiurea în stația de autobus, dar oamenii mă deprimau, așa că mi-am luat valiza afară în ploaie și am început să merg. Habar n-aveam unde se află mahalaua cu pensiunile ei.
Ce minunat! Câtă eliberare. Și ce semn de bun augur coincidențele astea! New Orleans dincolo, New Orleans dincoace… Minunat!
P.S. Mai târziu, pe twitter, via thebookdesigner, încă un citat din Bukowski:
Some people never go crazy. What truly horrible lives they must live…