Iluzia meritelor si capacitatea vointei

Nu a trecut mult timp de la articolul critic scris de Florin Motiu la adresa lui Iosif Ton. Atunci cu totii ne-am intrebat cat de grav este pelagianismul, semipelagianismul sau arminianismul. Desi exista diferente mari intre aceste trei curente, esenta lor este aceeasi: ceva ce face omul influenteaza favoarea lui Dumnezeu fata de El.

Am ramas uimit de modul cum Martin Luther dovedeste faptul ca umanismul lui Erasmus (care in linii mari ar corespunde arminianismului de azi) este mult mai grav decat pelagianismul pentru ca atenteaza si mai mult la gloria lui Dumnezeu.

Cum este posibil asa ceva? Pelagianismul pune o mare valoare pe vointa omului care traieste incat sa castige favoarea lui Dumnezeu iar umanismul lui Erasmus (si arminianismul de azi) pune o mica valoare pe vointa “libera”. In arminianism omul face putin, crede si se roaga, deoarece Dumnezeu faca 99 de pasi si omul face unul singur.

De ce spune Luther ca aceasta teorie este mai grava? Pentru ca diminueaza pretul pe care il platesc oamenii pentru favoarea lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, Luther considera umanismul o batjocura mai mare la adresa harului lui Dumnezeu decat pelagianismul.

In conceptia lui Augustin, Luther si Calvin, favoarea lui Dumnezeu nu poate fi cumparata de om ci doar de sangele lui Cristos si Dumnezeu este cel care face toti cei 100 de pasi.

Anterior, am discutat argumentele lui Martin Luther care spunea ca:

(1) Vina universala a omenirii dovedeste ca “vointa libera” este falsa.

(2) Legea universala a pacatului dovedeste ca “vointa libera” este falsa

(3) ”Vointa libera” nu este in stare sa obtina aprobarea lui Dumnezeu prin respectarea Legii morale si ceremoniale

(4) Legea este desemnata sa-i conduca pe oameni la Cristos prin faptul ca le da o cunoastere despre pacat

(5) Doctrina salvarii prin credinta in Cristos dovedeste ca “vointa libera” este falsa

Astazi vom discuta urmatorul argument al teologului german:

(6) Nu este cazul sa ne facem vreo iluzie despre merit sau rasplata

Multi oameni reactioneaza fata de doctrinele harului spunand: “Daca El predestineaza, de ce ne mai trage la socoteala? De ce ii trimite pe oameni in Iad? De ce ii trimite pe altii in Rai?” Luther Cei care sustin “vointa libera” spun ca daca nu exista o “vointa libera” atunci nu este cazul de merit sau rasplata.

Reformatorul adreseaza o provocare oponentilor sai, intrebandu-i ce pot spune vis-a-vis de cuvantul “fara plata” din Romani 3:24? Pavel spune: “Credinciosii sunt indreptatiti fara plata prin harul Lui”. Ce fac ei cu “prin harul lui”? Daca salvarea este gratuita si data prin har atunci nu poate fi castigata sau meritata.

Cu toate acestea, Erasmus declara ca un om trebuie sa fie in stare sa faca ceva pentru a-si castiga salvarea, altfel n-ar merita sa fie salvat. El crede ca motivul pentru care Dumnezeu indreptateste pe un om iar pe altul nu, este din cauza ca unul si-a folosit “vointa libera” si a incercat sa fie conform standardului lui Dumnezeu pe cand celalalt nu.

Pentru Luther, aceasta Il face pe Dumnezeu sa “Se uite la faa omului”, pe cand Biblia spune ca nu-i adevarat (Fapte 10:34). Erasmus si alti cativa ca el spun ca oamenii pot face doar foarte putin cu “vointa lor libera” ca sa obtina salvarea. Ei spun ca vointa libera are doar un merit neinsemnat – ca ea nu lucreaza prea mult. Dar ei tot mai cred ca “vointa libera’ da posibilitatea oamenilor de a incerca sa-L gaseasca pe Dumnezeu. Si ei mai cred ca daca oamenii nu incearca sa-L gaseasca pe Dumnezeu, atunci este greseala lor daca nu primesc harul Sau.

Reformatorul german intelege ca aceasta “vointa libera” fie are un merit mare, sau unul mic, rezultatul este acelasi. Harul lui Dumnezeu este dobandit prin ea. Dar Pavel refuza sa admita vreun merit cand spune ca suntem indreptatiti fara plata. Cei care spun ca “vointa libera” are doar un merit neinsemnat gresesc la fel de mult ca cei care spun ca are un mare merit. Si unii si altii sustin ca “vointa libera” are suficient merit ca sa obtina favoarea lui Dumnezeu. Ca urmare intre ei nu este nici o diferenta.

Luther spune ca, acesti sustinatori ai “vointei libere” ne-au dat un exemplu perfect despre un “salt din lac in put”. Vorbind despre faptul ca “vointa libera” nu are decat un merit neinsemnat, ei isi inrautatesc prin aceasta situatia, n-o fac mai buna. Cel putin aceia care vorbesc despre un merit insemnat (numiti pelagieni) pun un mare pret pe harul lui Dumnezeu din pricina ca este nevoie  de un mare merit uman pentru a dobandi salvarea. Dar Erasmus face ca harul sa fie ieftin.

Pentru Erasmul harul poate fi dobandit printr-un efort neinsemnat. Din perspectiva lui Luther insa, Pavel insa “pulverizeaza” ambele idei doar prin aceste cuvinte “fara plata” din Romani 3:24. Mai tarziu, in Romani 11:6, el afirma ca acceptarea noastra de catre Dumnezeu se face numai prin har “Si daca e prin har atunci nu mai este prin fapte; altfel harul n-ar mai fi har”. Invatatura lui Pavel este foarte clara.

Pentru reformatorul german, inaintea lui Dumnezeu nu exista notiunea de merit omenesc, indiferent cum ar fi meritul, mare sau mic. Nimeni nu merita sa fie mantuit. Nimeni nu poate face fapte ca sa fie salvat. Pavel exclude orice fapte asa zis facute cu ajutorul “vointei libere” si recunoaste doar harul.

Luther concluzioneaza ca noi nu putem avea nici un merit cat de mic in salvarea noastra. Ea are loc doar pe baza harului lui Dumnezeu.

In fata acestor argumente ale lui Luther singura mea concluzie este ca cei ce sustin ca oamenii au “vointa libera” isi atribuie in merit pentru favoarea lui Dumnezeu.

Motivul pentru care cei ce nu cred in doctrinele harului sustin ca sunt mantuiti, in vreme ce alti oameni nu sunt mantuiti, se datoreaza eforturilor lor de a Il cunoaste si de a Il accepta pe Dumnezeu.

Pentru cei ce resping soteriologia reformata, faptele pe care ei le fac determine si pastreaza favoarea lui Dumnezeu: “primirea” lui Cristos, rugaciune, botez, citirea Bibliei, abstinenta de la alcool, tutun, curvie, dans, etc. Din punctul lor de vedere, altii nu sunt mantuiti pentru ca nu fac aceste lucruri.

Aceasta nu este doar o opinie ce tine de diversitate in intelegerea teologica. Este o batjocura adusa harului lui Dumnezeu: oamenii cred ca prin religiozitatea lor (fie si evanghelica) castiga si pastreaza favoarea lui Dumnezeu. Ei cred ca beneficiaza de jertfa lui Cristos  datorita acestor acte religioase.