Nancy Harms. De ascultat și de adorat.
Jazzul vocal feminin e un deliciu aparte, sexy & cool, egalat cu rarisime ocazii de vocalul masculin. Peter Cincotti e unul care place și normal că Nat King Cole. Chet Baker, atunci când are chef să cânte și din gură. Dar, în general, bărbații cântă la instrumente muzicale. Femeile… sunt instrumente muzicale.
Diana Krall, Norah Jones, Melody Gardot, Katie Melua se înghesuie pe Olimp făcând loc nou-intratei. Fată de la țară, din orășeul Clara City, din Minnesota, din prerie, pe care îmi place să mi-l imaginez prăfuit (cu excepția tejghelilor din baruri), dar desigur că acest lucru nu este posibil.
Se lasă tăcerea. Miss Harms (are treabă cu Daniil Harms? Not likely) posedă suficientă inteligență vocală ca să nu le imite pe marile dive. Cântă cu vocea sa, în felul său, fără pretenții și tocmai de asta îi iese o muzică foarte onestă, abordabilă și plăcută.
Pe așa un fon muzical e OK și când plouă. Efectiv n-ai de ce te plânge. Inhalezi ceea ce americanii din deltă numesc blues, la portughezi se cheamă saudade, iar dincoace, pe meleagurile noastre, dor. Geta știe.
Un dor pe care vrei să-l ai.