Ultimul timp capul îmi era [şi este] prin alte părţi… Adică părţile celea nu erau altele, dar pur şi simplu diferite de părţile acestea. Păi iată. Însă oricât de departe nu ai porni în mare şi oricât de mult nu ai colinda mările şi oceanele celea, oricum vei reveni la o a ta Ithakă.
Recent datorită cuiva recitisem câte ceva din Sorescu. Totuşi are ceva măreţ şi totodată ceva subtil de batjocoritor autorul acesta: râde într-o manieră extrem de culturală de toţi şi de toate. Sub impresia soresciană, cât şi sub influenţa unor gânduri de factură socială, am încercat şi eu burlescul, care mi s-a părut influenţat de creaţia soresciană. Să vedem ce s-a primit.
Sfârşit
sfârşit de lume
sfârşit de eu
sfârşit de lumină
sfârşit de dumnezeu
ţi-ai uitat dumnezeul
şi i-ai întors spatele
ţi-ai uitat eul
şi el s-a întors de la tine
dar
ai aflat o altă lume
unde eu
şi tu
şi el
şi dumnezeu
sunt binari sunt zei sunt Ei
sunt rânduri de cifre sunt vise codate
sunt însăşi algoritmele colorate
sunt un isus ce-ţi sună să-ţi spună
cum o mai duce sau poate o glumă
ce mai e nou acolo prin ceruri
ce vorbe ce vise şi ce adevăruri
ce uşi noi se vor deschide degrabă
şi ce vreme va fi mâine în stradă
şi
eşti bucuros că ai ajuns să simţi
emoţiile galbene fără de dinţi
fără de jale fără de moarte
fără de-aproape
ci de departe
eşti sincer şi vesel
eşti plin de mister
eşti viteaz şi puternic
dar eşti adevăr?
adamul din tine nu caut-o evă
lipsită de cifre dar plină cu sevă
sau vrei să îţi faci dintr-o coastă binară
femeia perfectă şi imaginară
[sorescu ar râde de tine subtil]
dar
de ce să te chinui cu-aşa întrebare
oricum nu mai scapi din închisoare
eşti capturat şi n-ai cum să fugi
din cuşca coloră cu pepsi şi blugi
şi nu vei găsi un alt dumnezeu
sfârşit de lume – sfârşit de durere
sfârşit de eu – sfârşit de putere
sfârşit de lumină – sfârşit de adevăr
sfârşit de speranţă – sfârşit de dumnezeu