De ceva timp uitasem de blog. De fapt, uitasem de lume la general. Interesant lucru că atunci când îţi aduci aminte de lume, te apucă o melancolie specifică.
Şi încă o dată interesant: această melancolie e un fel de parazit psihologic sau o formă de manifestare binară a unităţii psihologice umane? Individul uman are nevoie de diferite stări pentru a se simţi fericit/întreg?
Oricum, iaca ce:
Elegie
să mă aştepţi
ţărână
să mă aştepţi
să nu crezi că
am uitat de tine
şi chiar dacă timpul
nu mai vine
să mă aştepţi
ţărână
să mă aştepţi
să mă primeşti
ţărână
să mă primeşti
să nu te îndoieşti
de inima-mi haină
de borţile din suflet
ce suspină
să mă primeşti
ţărână
să mă primeşti
să nu te pierd
ţărână
te iubesc