Nu o să încep prin a întreba “De ce purtăm măşti” sau “Voi purtaţi măşti”, o să încep spunînd cu ce nu o să încep… sau deja am făcut-o… Ceea ce am învăţat în scurtele mele evadări de sub “eticheta” de copil/adolescent e că nimic nu e ceea ce pare. O persoană aleatorie de pe stradă care te ajută să te ridici atunci cînd te-ai împiedicat de 5 principii false, a făcut-o pentru că dă bine, nu pentru că îl doare de tine. Să ridice mînă (virtual) cel care n-a dat în viaţa lui peste o persoană falsă, sau cinci, sau zece. Suntem convinşi că trebuie să placem tuturor celor din jur, şi adoptăm poziţii şi puncte de vedere care nu ne aparțin. Spunem uneori lucruri pe care nu le credem, ascundem adevăratele opinii, stări, sentimente. Ajungem în punctul în care ni se pare normal, şi pînă la urmă, o fac toţi, noi de ce nu am face-o? Loviţi-vă cu capul de perete (tot virtual) şi treziţi-vă la realitate. Ascundem adevăratul “Eu” fiind siguri că lumea nu ne simpatizează pentru ceea ce suntem, şi ne mulam pe dorinţele lor şi degradăm într-o persoană plăcută lor dar total străină noua. Fi-ţi voi înşivă, învăţaţi acest refren şi lăsaţi-l să sune…