Citindu-l pe Noam Chomsky mă tot întreb: păi cum vine asta? reiese că Washingtonul este realmente o „axă a răului”? Sau, mă rog, un punct al acesteia. Washingtonul și nu Bagdad sau un oarecare Phenian. Este strigător la cer și totuși argumentele lui Noam Chomsky sunt adesea imbatabile. Mda… cursa prezidențială finanțată de marile corporații creează iluzia democrației, deși „vocea poporului” rămâne în planul secund. Mda… „războiul preventiv” este o cacialma care justifică orice agresiune din partea SUA. Mda… dublele standarde care au permis suportul lui Saddam până în momentul fatidic când acesta a decis, pe cont propriu, să anexeze Kuweitul și care l-au diabolizat ulterior (nu că ar fi fost un înger to start with).
Mda… și Osama bin Laden. Citindu-l pe Chomsky la înălțimea unui zbor cu avionul, am început să mă întreb nitam-nisam: o fi existat cu adevărat?
Căci prea bine s-a nimerit să justifice războiului mondial împotriva terorismului. Desigur, accidentul de pe 11 septembrie s-a întâmplat cu certitudine. Am fost eu însumi la New York în câteva rânduri, am urcat în vârful Gemenilor și apoi am văzut cu ochii mei șobolanii din Gaura cea Mare. Tristă priveliște, ce mai! Deci cineva e vinovat, asta e clar. Dar nu știu cum se face că Osama bin Laden a apărut așa din senin și strict după regulile marketingului. Bush II avea nevoie de personalizarea inamicului. Bărbosul musulman cu ochi de fundamentalist fanatic a picat la țanc.
Ideea nu e originală. Într-una din povestirile lui Roberto Bolaño, bin Laden este, de fapt, un actor mexican de filme porno care se mută în SUA şi se reprofilează făcând înregistrări video. Fiindcă nu mai miră nimic sunt pe punctul să accept această ipoteză excentrică. Căci zi şi tu, dacă bin Laden există cu adevărat, cum de nu-l găseşte nimenea? L-au căutat în Afganistan şi nu l-au găsit. L-au terminat pe Saddam Hussein şi Osama bin Laden tot liber se plimbă. Un om nu-i un ac într-o căpiţă de fân. Pune pe gânduri…
Şi apoi, dacă l-ar prinde şi l-ar buşi de-a binelea, ar însemna oare aceasta că războiul contra terorismului e câştigat de americani? În aşa caz, la revedere, război preventiv. Nu, aşa nu merge, gândeşte creierul din Casa Albă. Bin Laden trebuie să trăiască ca o întruchipare nediluată a ameninţării externe. Căci prea mult s-a investit în el.
Acum urmează concluzia logică: dacă bin Laden nu a existat cu adevărat, nici nu poate fi omorât. Oare cum o să se termine povestea aceasta, mă întreb. Şi imediat ştiu răspunsul. Obama o să moară în ştiri. O să fie îngropat în arhivă. Adică, mass media o să-l dea încet-încet uitării şi n-o să mai fie nimeni care să cunoască cum a început toată daravela.
P.S. În pofida preşedinţiei imperiale, cum o numeşte Chomsky, îmi place America. Plac Tom Waits şi Jim Jarmusch. Ador Bukowski. Place Ken Kesey, Jack Kerouac şi place Salinger. Jackson Pollock tot place. Şi Roy Lichtenstein. Place Humphrey Boghart şi Jack Lemmon. O mulţime de chestii bune.