Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) organizează o conferinţă cu genericul “Crucea – semn al dragostei şi al învierii”. Evenimentul se va desfăşura pe data de 28 martie 2010, începând cu orele 14:00, în incinta bibliotecii municipale „Onisifor Ghibu” din Chişinău.
Invitaţii de onoare sunt Ieromonahul Teofan Popescu de la mănăstirea Putna şi Claudiu Târziu, directorul revistei „Rost” din România.
Tot în aceeași zi va fi lansată expoziţia foto documentară privind mărturisirea lui Hristos în temniţele comuniste, care va fi inaugurată la ora 12:00 la biblioteca municipală „Onisifor Ghibu” din Chişinău.
Materialele pentru colecţie au fost adunate în anul 2008, cu ajutorul specialiştilor de la Muzeul Judeţean Ialomiţa şi de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), România şi conţine 16 panouri cu fotografii care prezintă momente din perioada de detenţie ale unor martiri ai neamului românesc, precum: Valeriu Gafencu, Arsenie Papacioc, Sandu Tudor, Arsenie Boca, Gheorghe Calciu, Ioan Ianolide, şi are drept scop recunoaşterea martiriului pentru Hristos din închisorile comuniste din România.
(more…)