Ha-ha, sa vezi cum ea, roscata si cu pistrui, imi spunea “you’re bad news!, you’re bad news!”. La inceput eram beti si ne tavaleam pe covor cu paharele-n mana, asa cum obisnuieste tineretul american si cei care au fost la work and travel. Ma uitam ametit drept in ochii ei. Ce bine ar fi sa fut o americanca, ce bine-mi pare ca nu poarta nimic sub fusta, oho! Ii sugeam sanul, ma simteam vinovat, ea mi-a spus „I wanna be a soccer mom”, eu ranjeam malign. O chema Amy si am luptat impreuna pe frontul de Vest al dragostei, cot la cot.
Uite cum a fost: am pornit Rolls-Royce-ul si am lovit-o pe melody nelson care avea doar cincisprezece ani frumosi ca doua viorele. Ea s-a trezit in bratele mele si a adormit din nou pentru ca era un medleac la radio guerrila. S-a trezit dupa asta intr-un hotel particular cu zeitati greco-romane, cu mana pe maciuca lui Priap si dansa si radea si dansa si radea. A murit intr-o catastrofa de avion undeva in Pacific sau in fata la bila din Iasi, si basuha era foarte ca la inceputul povestii de iubire, nu in zadar de aici s-au inspirat si Air si Portishead si altceva despre care Ana Gurau a citit in Pitchfork. Mi-a fost dor de ea, nu-i bai, am iubit-o, iubito. Mult timp dupa asta am crezut ca-mi dedica poze pe facebook si-n yahoo messenger dar acum nu.
Anume in Norvegia mi se intampla astfel de lucruri, li s-a spus „flashback” intr-un articol de specialitate. Eu dau vina, insa pe ziua scurta, noaptea lunga dimineata vine iara, cu o zale argintie imbracata mi-a venit cu sampanie rece o blonda uituca, o cheama Heloise, ca si pe iubita lui Abelard.
Ori mi-a crescut, o stea in os.
andrei, acum scrie si tu ceva!
