Unei zăpăcite Cine sunt? Sunt tot adolescentul antipatic care îşi număra în fiecare dimineaţă pistruii. Am aceeaşi rutină, acelaşi univers schiopatind, văd aceleaşi feţe în fiecare zi, şi totuşi nu mă recunosc.  Nu pornim de la premisa că mă cunoşteam înainte- n-am făcut-o niciodată, nici nu cred că o să am nenorocul s-o fac. Habar nu am cine sunt, într-o lume ideală m-aş descoperi în fiecare zi, bat pasul pe loc. Cei din jur? Nu-i văd, sau nu-mi pasa. Mă urăsc mulţi indivizi, urăsc la fel de mulţi, stare de echilibru… plutesc în vid .Alege varianta care îţi convine… Unde am ajuns? În pragul indiferenţei împletită cu naivitate. Sunt norocosul care suferă de două boli incurabile şi care paradoxal nu caută antidotul. N-am nevoie de el, am mai mare nevoie de Ea tine şi sunt dispus să risc… de ce nu aş face-o? Ce-mi rezervă destinul? Întrebarea corectă ar fi ce-i rezerv eu lui, n-ar vrea să ştie… De ce tu? Pentru că eşti singura care nu se potriveşte în lumea mea. Îţi dau ocazia să schimbi ceva. Graniţa dintre real şi ireal e foarte fragilă ţi-am mai spus-o. Ăsta e ghinionul tău nu mă aştept să fugi de responsabilitate, nu te văd în stare. Poate profit, sau poate o faci tu. Poate e doar un joc, iar eu îmi asum rolul de pion. Conştient/inconştient deja chiar nu mă contează. Şi nu uita… e doar un număr, iar noi simpli pioni şi totul se rezumă la un joc de şah pe care sunt prea tînăr să-l joc singur.