Observat-am recent că totul în viaţa asta are statut de play/pause. Motivul? Fiecare le are pe-ale lui, desigur, dar ideea e în faptul că mi-am dat seama, în sfîrşit, că TOTUL E TRECĂTOR sau TOTUL SE SFÎRŞEŞTE sau că nimic nu stă în puterea noastră de a schimba ceva fără a prejudicia acest continuu proces muzical.
Am fost martorul unei relaţii minunate care a luat sfîrşit(sau pauză) din cauza faptul că, ca de obicei, unul iubeşte iar altul se lasă iubit. Bun, am zis, aşa e normal, nu? Şi nu e vinovat nimeni de faptul că aşa e mama natură: ori freci ori eşti frecat, cam aşa, nu?
Am gîndit mult asupra acestei relaţii, chiar dacă am observat-o de la distanţă şi multe lucruri nu mi-au fost elucidate. Totuşi, m-am divizat:
1. Pauza e binevenită pentru ca cel ce se lasă iubit să mai poată da şi de la sine.
2. Pauza are rolul neoficial şi mai puţin dureros de a pune capăt relaţiei.
Atunci ce-i de făcut? Dacă aşteaptă o poate pierde, pentru că, mai ştii, poate ea aşteaptă ca el să dea cu pumnu-n masă şi să o ia înapoi. Pe de altă parte, ea poate să-şi dea seama că el îi este necesar.
Dacă acţionează o poate pierde din nou, pentru că astfel ea se va îndepărta şi mai tare de el.
Dilemă care are atît 2 şanse de cîştig, cît şi de pierdere. Ce-i de făcut?
Ideea acestui post mi-a venit atunci cînd, călătorind într-un maxi-taxi, am reauzit piesa Анжелика Варум- Все в твоих руках:
Послушай, все в твоих руках
Все в твоих руках, все в твоих руках
Ты знаешь, все в твоих руках
Все в твоих руках и даже я.
Şi dacă e aşa cum spune piesa, atunci mai apare o variantă: să aştepte un pic şi să acţioneze rapid, organizând un şah-mat agresiv, dar eficient.
Cum poţi alege între 3 lucruri care nu ştii dacă îţi vor aduce succes?
Am scris într-un post anterior:
Кто не рискует, тот не пьет шампанское.
