Dacă mărturiseşti cu gura .. vei fi mântuit! (2)

Am hotărât să dau un răspuns la întrebarea pe care am pus-o într-un post anterior: mărturisirea cu gura şi credinţa din inimă te pot mântui?

Răspuns:

1. În context iudaic a declara despre un om, ca Isus Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu însemna a-L recunoaşte pe El Dumnezeu şi era consideră hulă şi trebuia pedepsită cu moartea (Ioan 5:18; 10:33) – acesta este motivul pentru care Hritos a fost ucis (Matei 26:65-66)

2. În context greco-roman problema era diferită şi într-un fel opusă faţă de cel iudaic: nu era o problemă pentru romani dacă mai trebuiau să adauge un dumnezeu în panteonul lor – problema lor era cu creştinii care declarau că Isus nu este un Domn ci Domnul. Erai acuzat de ateism şi condamnat. (Fapte 17:7)

Aşadar, nu simpla mărturisire te mântuieşte dacă ea nu reflectă o stare interioară de dăruire totală faţă de Hristos chiar cu preţul morţii.

Mărturisirea care duce la mântuire este mărturisirea unui om transformat şi schimbat care suportă consecinţele credinţei Lui.

În circumstanţele acestea, mântuirea care îţi cere să renunţi la viaţă, nu mai este aşa de simplă: câteva cuvinte frumos legate

Acum, dacă viaţa nu îţi este schimbată şi supusă lui Hristos dar totuşi declari că Isus este Domnul şi crezi că El a înviat din morţi, nu vei fi mântuit.

Toate textele care îi arată pe oameni care au primit mântuire doar pentru că au mărturisit cu gura implică aceste două realităţi ale contextului iudaic şi greco-roman şi ele trebuiesc luate în seamă.

Pentru că unii au decontextualizat Biblia au ajuns la concluzii pripite şi doctrine false, au diluat Evanghelia şi au oprit oamenii să cunoască calea adevărată spre Hristos.