În ultima vreme mă aflu într-o sesiune intensivă de film. Asta nu m-a făcut mai pretenţioasă sau mai cinefil-cultă. Un episod din House încă mă mai poate salva dintr-o zi cinică. Însă dacă vă nimeriţi într-o sală de cinema de aici sau de oriunde, [re]vedeţi Concertul. Eu am rîs-plîns-murmurat (ok, recunosc, am arătat şi cu degetul către ecran văzînd pe cineva anume) şi apoi m-am gîndit că există speranţă în lume dacă sunt filme aşa. Cum aşa nu spun, ca să nu stric misterul. 