Am citit ieri un “articol scris în fugă” după cum se exprima autoarea, bloggeriţa Angela Grămadă. Dânsa se referea la un articol apărut în Ziarul de Gardă, în care noul Ambasador al României spunea că: “Ma voi opune intotdeauna trivializarii cetateniei romane…” . Nu o să comentez aici declaraţiile noului ambasador şi nici pe cele ale bloggeriţei, îmi propun să scriu despre alte realităţi la fel adevărate.

Înca pe când eram elev în Moldova aveam un vis, acela de a veni şi a studia în Ţară, o expresie pe care am întâlnit-o în scrierile lui George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Grigore Vieru şi mulţi alţii. Pot să spun că aveam o admiraţie colosală pentru cei care erau mai mari decât mine şi reuşiseră să ajungă să studieze în România.

În 2005 am reuşit şi eu acest lucru, aveam emoţii mari când am trecut Prutul şi aşteptări şi mai mari cu privire la studiile şi cunoştinţele pe care urma să le acumulez. Recunosc că nu am găsit aceeaşi Românie pe care o vedeam la TVR, şi  nici universitatea la care am ajuns nu s-a dovedit a fi ceea ce îmi doream eu, însă am fost totuşi fericit şi mi-am zis că reuşitele mele depind direct de atitudinea mea şi de efortul depus de mine.

Odată, într-un articol am fost acuzat că nu mulţumim pentru ceea ce aveam şi ce ni s-a dat, vreau să dovedesc contrariul, şi să dovedesc că am mulţumit şi voi multumi toată viată României şi tuturor românilor pentru suportul financiar, moral şi intelectual pe care mi l-au oferit şi încă mi-l oferă ca student de etnie română, bursier al statului român. Însă aici apre  neîntelegerea şi cvasi conflictul, eu nu am acceptat nicio dată să fiu tratat ca un străin, sau şi mai rău drept un rus de peste Prut.

Acum o să scriu despre respectul şi mulţumirea pe care o manifestă cei mai mulţi dintre basarabeni, fară să generalizez, faţă de România odată ajunşi la studii aici. Vorbeam mai sus despre admiraţia pe care o aveam faţă de basarabenii ajunşi la studii în Ţară, vreau să zic că odată ajuns aici această admiraţie a dispărut, ştiu ca voi primi multe injurături pentru aceste rânduri şi voi fi considerat un “trădător”, însă acesta este adevărul. Veţi spune că nu există pădure fără uscături, că generalizez ceea ce nu e adevarat, dar o bună parte din românii basarabeni ajunşi la studii aici pe baza unor medii a notelor, care nu sunt în dese cazuri veridice sau sunt “umflate notele”, se dovedesc a fi  leneşi care dorm toată ziua în cămin şi se joacă la calculator, chiulangii, restanţieri sau nu de puţine ori nici nu reuşesc să ajungă să fie licenţiaţi. O să spuneţi că există şi români de acasă care fac la fel, sunt de acord numai aici apare o diferenţă, pentru românii de acasă platesc parinţii pentru studii, servicii etc, iar pentru noi plateşte statul român, respectiv românii. Astfel oare nu e o batjocură faţă de ceea ce ni s-a oferit? Nu e păcat că stăm doar şi asteptăm o bursă? Justificarea ar fi suntem etnici români şi ne merităm ceea ce primim, numai ca aici apare o altă chestie foarte subtilă şi anume, nu puţini sunt cei care nici măcar nu se consideră etnici români deşi aceste burse sunt prevăzute expres etnicilor români din afara graniţelor, cu toate astea astfel de indivizi beneficiază de burse, fac o facultate iar prin diferite şmecherii unii reuşesc să o facă şi pe a doua tot la fară taxă, să stea liniştiti în camine şi aşa cum observa Angela, să obţină cetăţenia română destul de lejer. Deşi ei înjură în gând şi în voce acest popor, iar în sala în care se depune jurământul vorbesc în rusă şi iau la mişto acest jurământ.

Parafrazând titlu articolului Angelei, ajung la întrebarea cine merită nu doar cetăţenia ci şi bursa acordată de statul român?

P.S. Nu  neg existenţa unui numar mare de studenţi cu rezulate excepţionale, cu iniţiativă, cu implicări civice, culturale etc.