Chiar azi la studiul biblic am studiat despre Sfînta Împărtăşanie, care în Sfintele Scripturi se mai numeşte şi Cina Domnului. Aceasta am făcut-o la cererea credincioşilor care de mult timp umblă la Biserică, dar încă nu au înţeles ce trebuie să facă ei la Cină şi care este scopul Cinei Domnului.
1. Sfînta Împărtăşanie este un semn al Noului Legămînt făcut de Domnul Isus Hristos. Nu putem merge mai departe dacă nu înţelegem acest adevăr. Iată ce a învăţat Domnul Isus pe apostoli înainte de a fi răstignit la cina cea de taină:
” Cînd a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: „Am dorit mult să mănînc Paştile acestea cu voi înainte de patima Mea, căci vă spun că de acum încolo nu le voi mai mînca, pînă la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi, pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, pînă cînd va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” Apoi a luat pîine şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt-o şi le-a dat-o, zicînd: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi, să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după ce au mîncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicînd: „Acest pahar este legămîntul cel nou, făcut în sîngele Meu care se varsă pentru voi.” (Luca 22:14-20).
De aici vedem că Cina Domnului este un act care pentru noi este ca un simbol al aducerii aminte (spre pomenirea Mea) că am intrat în Legămînt prin jerfirea trupului Domnului Isus şi a sîngelui Său.
2. La sfînta Împărtăşanie pot participa doar cei ce au intrat în legămînt cu Domnul Isus, prin naşterea din nou, după cum este scris: “În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7).
3. Sfînta Împărtăşanie este cu scopul ca să ne cercetăm dacă mergem corect pe Calea Domnului, adică dacă suntem credincioşi Legămîntului.
Din textul de mai sus observăm că:
a) Trebuie să o luăm într-un chip vrednic, să ne cercetăm, să ne judecăm . Şi atunci cînd noi ne cercetăm la cină dacă nu cumva încă trăim în păcat, Dumnezeu aşteaptă să ne pocăim şi să ne lepădăm de el. Aceasta înseamnă să deosebeşti trupul Domnului.
b) Dacă nu ne cercetăm, mîncăm şi bem osînda noastră. În acest caz Dumnezeu ne disciplinează în primul rînd prin neputinţă (probleme) şi dacă nu ne pocăim, atunci ne dă boală şi dacă nici în acest caz nu ne pocăim ,El ne dă moarte şi ne ia la Sine , ca nu cumva să fim osîndiţi odată cu lumea.
Domnul să ne ajute pe toţi să luăm Cina Domnului într-un chip vrednic, cercetîndu-ne şi dacă este vreun păcat în viaţa noastră să ne pocăim şi să trăim din biruinţă în biruinţă.
