În lumina faptului că torrents.ru s-a scufundat, în timp ce thepiratebay.org a rămas, spre surpinderea mulţimii, pe vaterlinie, este parcă și timpul să te dai cu întrebarea: e păcat să descarci?

Ce întrebare idioată, vor spune unii, „să descarci fără permisiunea autorului” este totuna cu „să furi” or, toată lumea cunoaște что такое хорошо și что такое плохо, iar să furi este, indubitabil, плохо. Așa e. Porunca nr. 8 la mozaici, ortodoxi și luterani; porunca nr. 7 la catolici. Imperativul moral kantian nu prevede excepții, de aia și se chiamă – imperativ. Lăsând religia la o parte, cetățeanul ezită oricum: să furi, chiar dacă o faci dintr-un sac fără fund, e ca și cum ai sfida regula de bază a orânduirii sociale. Ca și cum ai trece o limită dincolo de care e anarhie. Dincolo de acest tabu, se alfă welcome into the wild. Cum să trăiască in the wild, cetățeanul nu prea se pricepe, de aceea stă cuminte dincoace de linie. Nu fură. Poate că nu-i stă mintea anume la imperativul kantian, dar de Codul penal precis c-a auzit. Așa că, pe loc repaos.

Hâț!?! @#$&*&%#_@$%:0!, vor exclama indignaţi alții. Ia mai slăbește-mă cu imperativele, vor spune respectivii. Il est interdit d’interdire. Anarhia-i mama noastră, iar tată-i стакан портвейна. Lui Kant îi venea uşor să se dea cu părerea. Filozoful, care n-a părăsit o singură dată oraşul de baştină Königsberg, aka Kaliningrad, n-avea treabă cu imperativele societăţii de consum. Aici dă-i aiPhone, dă-i aiPod, dă-i ai…

E greu să supravieţuieşti cu imperative mutual excluzive. Prin urmare, alegi să faci compromisuri.

Să nu furi e prea negru pe alb, hai la căutat nuanţe. Codul penal vine în ajutor cu o serie de sugestii:

  • De exemplu, împrumut pe termen nelimitat. Adică sigur că dau piesa/filmul/cartea/jocul înapoi. Cum adică când dau? Păi… nici o dată; sau
  • De exemplu, piesa/filmul/cartea/jocul mi l-a făcut cadou un prieten. Cum care prieten? Unul de pe facebook, se cheamă Nuştiu Cine.

Pentru orice eventualitate, e musai să foloseşti nickuri, adică porecle.

Nici scriptura nu ne lasă la izbelişte: iartă şi vei fi iertat. Adică cum? Să nu mă ierte, pe sireacu de mine, bogătana de Madonna? Păi io cum, pă digeaba o iubesc? Şi pentru orice eventualitate iei de te solidarizezi cu piraţii din Somalia, pe care i-au nedreptăţit netrebnicii imperialişti. De exemplu.

Greu cu imperativele şi cu imperialiştii. Zi şi tu:

Note: There is a poll embedded within this post, please visit the site to participate in this post's poll.

Bun. După cum zici. Numai că pe mine, ca zeneconomist mă mai interesează o dimensiune a problemei:

E ştiut că pirateria favorizează transferul tehnologic. Greu de imaginat cum ar fi reuşit programiştii baseri să-şi vândă produsele IT de la Mozambic la Londra şi din Honduras până-n Baikal, dacă nu beneficiau anterior de cheiţele fermecate din Epoca de Aur a crack-urilor. Deci optezi să spui bine-mersi pirateriei până în punctul în care devii tu însuţi autor şi atunci crack-urile încep să te calce pe nervi.

Dar şi în afara transferului tehnologic această polivalenţă etică este simptomatică. E prea nasol preţul de 175 MDL pentru un DVD licenţiat, adică tot atâta cât un occidental, la un PIB/capita de douăzeci de ori mai mic. Mai ales în condiţiile când: α. conţinutul râvnit lipseşte pe rafturile din magazinele autohtone; β. n-ai paypal în ţară ca să poţi cumpăra online de rând cu lumea, iar γ. dincoace de linie, îl ai gratis şi la o distanţă de un minut. Sau, deh, în dependenţă de serviciul internet procurat de la prestator.

Ceva va să se schimbe!

Minţi luminate precum Shnur sau Manu Chao bagă conţinut gratis pe net. Descarcă-l, frate, pă gratis, căci io trăiesc bine-mersi şi din concerte, iar cântecele oricum nu le scriu pentru dinero. Servicii precum last.fm îţi dau astăzi acces la orice muzică în doi timpi şi trei mişcări la contravaloarea unui abonament (oricum nu poţi căra totul pe hard!).

Deci se poate! Eu cred că ăsta-i începutul unui socialism virtual în care conţinutul îţi va pica în mână ca mana cerească. În schimbul unei plăţi simbolice de abonament sau, eventual, în schimbul unui conţinut propriu. Troc.

Tronc!

P.S. Dar până vin acele vremuri râvnite, fii om, dă-i paypal în Moldova.

Share/Bookmark