Timpul, 26 februarie 2010
- Dle Untilă, acum câţiva ani aţi venit cu o iniţiativă legislativă, care prevedea declararea Zilei de 2 martie drept zi de comemorare a celor căzuţi în timpul conflictului armat de pe Nistru din 1992. Care este soarta acestei iniţiative?
- Guvernarea comunistă a ţinut această iniţiativă pe raft mai mult de doi ani de zile. Aş vrea să cred că a procedat astfel, doar din motivul că ea a venit de la un reprezentant al opoziţiei. De altfel, indiferent de motiv, mi se pare amoral să te opui instituirii unei zile de comemorare a celor care şi-au dat viaţa pentru patrie. Ei au fost adevăraţi eroi şi faptul că Republica Moldova este astăzi un stat suveran şi independent, iar integritatea sa teritorială este recunoscută în plan internaţional e şi meritul lor.
În prima perioadă după venirea democraţilor la guvernare, nu am pus această chestiune. Înţelegeam prea bine că existau probleme social-economice stringente, care necesitau soluţii rapide şi eficiente. Dar odată cu stabilizarea situaţiei, am propus revenirea la acest proiect de hotărâre. În primă fază, unii colegi s-au opus. Am încercat să înţeleg care sunt motivele şi să întreprind acţiunile ce se impuneau. Am avut senzaţia că ei erau uşor deranjaţi de faptul că această zi de comemorare urma să fie inclusă într-o hotărâre adoptată de Parlament la începutul anilor 90 ai secolului trecut care, în denumirea sa, se referea doar la zile de odihnă şi sărbătoare, deşi în cuprinsul legii erau şi zile de comemorare. Spre exemplu, Ziua de comemorare a lui Mihai Eminescu, care nu este nici zi de odihnă, nici zi de sărbătoare. Pentru a înlătura acest impediment, am elaborat un nou proiect de hotărâre prin care am modificat denumirea hotărârii respective, menţionând că ea se referă şi la zilele de comemorare. Dar nu am simţit o careva schimbare de atitudine, indiferent de argumentele aduse. În situaţia creată, am fost nevoit să insist şi în final am reuşit introducerea chestiunii în ordinea de zi şi acum sper că ea va fi adoptată de Parlament.
- Dar între timp a venit şi de la Guvern o iniţiativă similară…
- Aş vrea să cred că apariţia acestui proiect de lege se datorează lipsei de comunicare în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană. Sunt departe de gândul că noua guvernare ar prelua vechile practici comuniste, când proiectul opoziţiei era pus pe raft, iar între timp se elabora un proiect similar, care avea însă un alt autor. Dar trebuie să recunosc că, la un moment dat am admis şi această idee, şi am expus-o în public. Mi-am întrebat colegii de alianţă: care a fost necesitatea unui nou proiect? Am înţeles că e vorba de denumirea acestei zile. Le-am spus atunci că nu era nici o problemă dacă puneam proiectul de hotărâre elaborat de mine în discuţie ca principiu, iar denumirea o stabileam prin consens în Parlament. Pentru mine nu atât contează cine este autorul acestui proiect de lege, eu sau Guvernul, cât faptul ca un asemenea proiect să fie adoptat şi să existe o zi de comemorare a celor căzuţi la Nistru. Sper că mesajul pe care l-am transmis va fi auzit de colegi şi vom găsi o ieşire onorabilă din situaţie. Altfel, intenţia de a promova o iniţiativă nobilă în esenţă, va avea un singur rezultat – ne vom face de râs şi vom batjocori memoria eroilor.
- Dle Untilă, nu o dată aţi venit cu iniţiative în susţinerea celor care au luptat la Nistru. Acest lucru se datorează faptului că aţi luptat în acel război?
- Inclusiv. Ştiu mai bine ca oricine prin ce au trecut foştii mei camarazi de arme în timpul conflictului, dar şi ulterior în perioada de după război. Spre regret, nici una din precedentele guvernări nu a fost preocupată suficient de soluţionarea problemelor cu care se confruntă această categorie de cetăţeni. Ba mai mult, uneori s-a încercat lipsirea combatanţilor şi de unele din puţinele facilităţi de care beneficiau. De fiecare dată am intervenit, prin instrumentele legale pe care le-am avut la dispoziţie, şi mă bucur că uneori efortul meu s-a încununat de succes. Este de datoria mea morală şi civică să pledez cauza combatanţilor şi voi face acest lucru ori de câte ori va fi nevoie!
- La ce v-aţi referit când aţi spus că s-a încercat lipsirea celor care au luptat la Nistru de facilităţi şi că aţi reuşit contracararea acestor tentative?
- De exemplu, guvernarea precedentă a încercat să-i lipsească pe participanţii la conflictul armat de pe Nistru, care mai sunt încă încadraţi în efectivul organelor de interne, de pensia ce li se cuvine şi pe care au obţinut-o apărând suveranitatea, independenţa şi integritatea ţării. Nu am reuşit să obţin stoparea acestei fărădelegi în Parlament, deoarece atunci eram în opoziţie, în schimb am iniţiat un proces în Curtea Constituţională pe care l-am câştigat în partea ce ţinea de pensia categoriei de combatanţi menţionaţi mai sus. Era clar că Parlamentul a adoptat o lege neconstituţională şi eu am sesizat Curtea Constituţională, pentru a restabili dreptatea.
- Aş vrea să vă întreb şi ca politician, şi ca participant la războiul din Transnistria: cine şi cu cine a luptat în 1992?
- Am spus-o şi o mai spun: atunci a avut loc un război dintre tânărul stat Republica Moldova şi Rusia, care dorea să menţină acest teritoriu în sfera sa de influenţă. Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Ilaşcu şi alţii contra Moldovei este o confirmare în acest sens. Armata a 14-ea a Uniunii Sovietice, dislocată în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, nici pe departe nu a avut rolul pe care încearcă să i-l atribuie unii. Prezenţa acestei armate în stânga Nistrului şi atunci, dar şi în toţi aceşti ani a consolidat regimul separatist de la Tiraspol şi a zădărnicit eforturile întreprinse în vederea reglementării conflictului atât de către conducerea Republicii Moldova, cât şi de către comunitatea internaţională.
- Să înţeleg că orice reglementare a problemei transnistrene este imposibilă, atât timp cât în regiune staţionează trupele ruseşti?
- Din păcate, lucrurile stau anume aşa. Eu sunt adeptul strategiei celor trei D, expuşi consecutiv după cum urmează – Demilitarizare, Decriminalizare, Democratizare. Numai în această formulă putem obţine o soluţie durabilă pentru diferendul transnistrean. Acesta nu este un conflict etnic, religios sau care ar purta un caracter mai greu de depăşit, după cum e situaţia în cazul altor conflicte din Europa. Acest conflict este unul politic, cu unele conotaţii comercial-economice. Prin urmare, identificarea unei soluţii pentru el este posibilă, dacă vom merge pe schema expusă mai sus. Nu trebuie să inventăm nimic în acest sens – urmează doar ca Rusia să-şi respecte angajamentele sale internaţionale privind retragerea trupelor şi armamentului său din regiunea de est a Republicii Moldova, iar noi să punem în aplicare legile adoptate anterior de Parlamentul de la Chişinău cu referire la conflictul transnistrean şi să implementăm acele înţelegeri la care s-a ajuns deja, în primul rând, cele ce ţin de consolidarea măsurilor de încredere între două maluri ale Nistrului.
Apropo, în noiembrie 2008, fiind membru al delegaţiei parlamentare la NATO, am promovat un amendament istoric în Rezoluţia „Viitorul relaţiilor NATO – Rusia”. În acel amendament, s-a indicat asupra necesităţii respectării deciziei summit-ului OSCE de la Istanbul, privind retragerea trupelor şi armamentului rusesc din Republica Moldova.
- Există mai multe opinii referitor la eficienţa actualului format de negocieri. Dvs. ce părere aveţi?
- Cred că actualul format 5+2 este mai bun decât precedentul format (cel pentagonal), dar pentru sporirea eficienţei lui, se impun totuşi unele schimbări. Anterior, am lansat ideea formatului hexagonal şi insist că acest format ar fi cel mai bun în situaţia actuală. Transnistria urmează să fie exclusă ca parte a procesului de negocieri. În lumina deciziei CEDO în cazul grupului Ilaşcu şi alţii contra Moldovei, rolul de parte în conflict urmează să-i revină Rusiei care, respectiv ar pierde calitatea de mediator şi ulterior garant. De rând cu aceste schimbări, SUA şi UE ar trebui să devină mediatori şi garanţi, astfel fiindu-le substituită calitatea de observatori în procesul de negocieri, pe care o au în prezent. Adică, formatul de negocieri s-ar prezenta în felul următor: Republica Moldova şi Rusia – părţi în conflict, iar Ucraina, OSCE, SUA şi UE – mediatori şi garanţi. O asemenea formulă ne va permite să ne mişcăm înainte şi să obţinem o soluţie echitabilă pentru conflictul transnistrean.