Uvertură.
Prolog.
Totul a început undeva în trecut, dar eu m-am născut mai târziu, așa a fost să fie.
Cuprins.
Mă născui la 18 ani, mai corect atunci am început a trăi, m-am născut în România (is my country), undeva în vamă, mai exact în vama veche, eram asemeni lui Mowgli, doar că jungla mea era plaja, devenisem omul plajei, acolo am cunoscut-o pe ea, pe Ana, Zmeul pe care îl ținea în mână o evidenția din mulțimea de buze blonde, am intrebat-o atunci ce e dragostea, ea mi-a zis: „dragostea e iubește, e primăvară”. Când s-a răcit pe plaja ne-am mutat în hotel cișmigiu și credeam că toată lumea ne stă la picioare, până când într-o zi a venit armata, am strigat: „nu am chef azi” și am vrut să fug, dar mă astepta regimentul si curva lui, instructiunile(scuze, nu am găsit link) și într-un final, e clar: Am să mă întorc bărbat! am vrut să mă duc în cavalerie, să fiu aproape de calul din marlboro, dar mi-au zis clar: Nu! Atunci am înțeles, la aceasta VST, Andrei va fi singur. Dar Sha la la, mă rog la Sf. Petru și poate scap de nightmare-ul numit armata, să scap de cântecul plutonierului și să nu mai strig hate. Vara asta vreau să o petrec cu prietenii, vreau să-i văd nu doar să le citesc scrisorile. Într-un final a trecut și armata, mi-am luat permisul și am început a striga din acel moment: nu ne mai trageti pe dreapta, beția nu are vreo legătură. Atunci am făcut cunoștință cu niște oameni minunați, am creat un band, am făcut un cântec prost, am mai făcut unul, am ajuns la radio, după care am descoperit un alt oraș și le-am zis: „hai să emigram! Drumul e greu, dar merită” și-n plus doream să fiu cu tine, de ce? Pentru ca tu ești fericire.
Epilog.