Eu nu pot matematică. Structural. Atunci când mi s-a format mie ADN-ul, genomii responsabili de matematică au refuzat să apară. Sau poate s-au reprofilat şi s-au dus ca întăriri pentru fraţii lor care urmau să îmi dea înclinaţiile umaniste. Cert este că nu pot matematică. Spre disperarea mamei mele, absolvent fruntaş de ASE. Chiar şi spre disperarea tatălui meu. Disperarea lui este însă complet nejustificată, dat fiind faptul că nici el nu poate matematică. Dar cred că dădea bine la omogenitatea educaţională să mă certe şi el când iar luam notă mică la mate. La fel de mică pe cât lua şi el. Şi când îi ziceam că el ar trebui să tacă, îmi zicea că sunt obraznică. La fel de obraznică pe cât e şi el în condiţiile date, i-aş fi spus. Dar tata e mare. Şi fioros. Pentru că e mare. Şi când un om mare se încruntă asupra unui om mic, omul mare are avantaj.
Veşnica mea dilemă este de ce regula de trei simplă se numeşte simplă. Pentru că eu încă nu ştiu că o aplic. Ceea ce nu o face complicată. Adică nu susţin să îi fi zis regula de trei complicată. Dar nici aşa, ostentativ: “simplă”. Adică nu pricepi tu pentru că eşti idioată, că regula e simplă. Şi nu e aşa! Că am şi eu calităţile mele care să compenseze. Şi vă daţi seama că trebuie să fie nişte calităţi considerabile, din moment ce compensează o asemenea lipsă. Esenţială. Elementară. Dar şptiţi ce bine am trăit eu fără regula de 3 simplă? Uneori nu îmi ieşeau calcule. Adică nu îmi ieşeau în sensul că aveam nişte cifre şi nu ştiam ce să fac cu ele. Aveam toate datele problemei, dar nu aveam problema. Nu a fost niciodată bai însă. O sunam pe mama. Acum îl sun pe bărbat. Care între timp nu se mai cruceşte la banalitatea problemelor pe care eu le găsesc imposibile. Cum era azi: cum adică 0.02% din totalul ăsta înseamnă 0,4220? Şi cum aflu eu cât înseamnă acest 0,4220 în lei? Că sună a zero! Şi erau penalităţile pe care noi trebuia să le încasăm pentru că ne-au întârziat uşile. A zis că înseamnă 12 euro. Încă nu ştiu cum a făcut să scoată 12 din zero virgulă ceva, dar e ok. Oricum n-aş fi ţinut minte până data viitoare când ar putea să îmi fie de folos. Că şi regula de 3 simplă îmi era cunoscută odată. Că de-aia n-am rămas corijentă niciodată. Dar când materia matematică a ieşit din viaţa mea, apăi a ieşit cu totul. Şi cu regula nu atât de simplă pe cât îi spune numele.
PS: Mi-a făcut plăcere să citesc acest text, cel puţin ţinînd cont de maniera în care a fost scris şi de aceea vă recomand să-l ciţi în întregime aici :
De asemenea ,tind să vă reamintesc că regula de trei se aplică aşa:
Avînd o fracţie de tipul:
Necunoscuta x se va afla prin metoda 
Aceasta se deduce foarte simplu. Dacă egalitatea iniţială o înmulţim cu c primim
iar prin simplifcare