Ce fain e să stai la birou! Ce fain e cu termopane şi cu wifi. Ce fain e, flămând şi somnoros, într-o după-amiază de joi, să răsfoieşti VIP magazin admirând fotosesia familiei Turtă, sau să ceteşti interviul cu dna Urîtu, şefa secţiei chirurgie plastică, la o clinică privată (de bun simţ, bineînţeles). Ce fain e să ieşi în stradă! Să ieşi chiar în centru! În centrul unui oraş maare şi kitschos, precum eşti tu, Kitschinăule! Să plimbi privirile peste gheţarii-capcană, adevărate coşmaruri pentru perekile de tocuri de la (m)ULIM.. s-asculţi tooocmai de peste drum o conversaţie la telefon, s-admiri tooocmai dintrun kiosk o conservaţie la foileton. Joc de cuvinte, vyiob.. spui tu.. Ha! dar totuşi intri.. totuşi intri la mine.

Ce fain e să ieşi în stradă! Ce fain e să traversezi la verde – ţintind foaaarte atent okii la semafoarele de la „Scapă cine poate” S.A.. Să ai în buzunar venitul mediu pe cap de locuitor al Ugandei şi să mergi tooocmai la „Moldova concert” să-nfuleci o zeamă cu tăiţei, şi, cu-n vag gând că pe la 30 oricum vei fi gras şi nu vei mai face sport, să mai comanzi un doi trei clătite cu brânzş şi-un pahar de viva cola! Lepotaaa iob tvoyu! Lepota, dar totuşi intri.. totuşi intri la mine.

Ce fain e să ai card cu numele tău pe el – laconic şi dur epitaf. Ce fain să ai colegi la servici, sau prieteni pe facebook! Ce fain să meri pe pushkin şi să afli că, iaka-iaka, vine Fuego în foarte curând! S-asculţi pe Sălinger in căşti, să ai mănuşi, crasovshi, carnet de muncă, două picioare şi două mâini şi foaarte, crede-mă, foaarte multe planuri de viitor!

p.s. dar vai, nu trebe plans poetul care a plecat dintre noi. Nu asta îl va păstra viu. Pentru că nu-l plângi pe Boticelli care a murit acum veacuri în urmă, sau pe Shakespeare. Nu trebe să-ţi plângi părinţii. Cei care-ţi deskid ochii sunt îngerii tăi, iubirile tale. Creşte-le în tine. Nu le de-plânge. Vieru nu poate fi de plâns. De ce să faci reportaje la 1 an de la moartea lui şi să nu faci acelaşi lucru la un an şi două luni? Sau poate sperai că după un an(intreg!), vlăguit de-atâta „dor şi jale”, iţi va trece? Spune-mi tu mie, în douăzeci de ani, care dintre noi va sta să cerşească în faţa magazinului aur-zoloto?