Privind la societatea din jurul nostru, ajungem la o constatare generală: suntem prost educaţi. Este o realitate pe care o recunoaştem şi de care ne plîngem. Dar de ce nu ne întrebăm care este cauza lipsei de educaţie care se observă oriunde, nu numai la noi în ţară?
Gîndindu-ne normal, sistemul de învăţămînt este responsabil de educarea copiilor, de instruirea acestora. Sistemul de învăţămînt trebuie să asigure toate condiţiile pentru ca viitorii cetăţeni să crescă sănătoşi şi inteligenţi, trebuie să le cultive spiritul civic, şi simţul datoriei faţă de neam.
Firesc că o mare vină pentru educaţia deplorabilă pe care o primesc copiii o poartă sistemul de învăţămînt. Sistemul laicizat, în cazul nostru şi încă a cîteva sute de state de pe glob. Fără îndoială, sistemul acesta este bolnav, iar societatea dezumanizată reprezintă rodul său.
Învăţămîntul laic începe a prinde aripi îndată după revoluţia franceză (masonică, mai bine zis) de acum două veacuri. Pînă atunci procesul de instruire era strict dependent de Biserică, iar laicizarea acestuia era privită ca un pericol. Iată însă că, acestă “mult-aşteptată” revoluţie a contribuit decisiv la dezrobirea naţiunilor de sub “asuprirea” moşierească, regală şi bisericească, nu în ultimul rînd. Dacă în cazul primelor două se poate vorbi de o asuprire, în al treilea caz, se ivesc multe semne de întrebare.
Învăţămîntul laic s-a dezvoltat furtunos din 1789, mai întîi în ţările vest-europene, apoi şi în restul lumii. Primăvara revoluţiilor din 1848, în folosul căreia s-a dus şi se duce o intensă propagandă (deşi, dacă medităm puţin, a avut mai multe efecte negative), nu a fost decît o pîrghie prin care acest învăţămînt diabolic a fost întrodus şi în ţările creştine din estul Europei.
Către începutul secolului trecut, datorită ineficienţii sistemului laic de învăţămînt, a fost pobibilă propagarea ideilor comuniste (religia satanei pe pămînt) în mediul şcolar sau universitar.
De fapt, starea în care a ajuns învăţămîntul în ziua de azi se datorează tot laicizării acestuia. Şcoala nu mai este privită ca mai înainte ca un mijloc de educare. Majoritatea elevilor văd în ea o ”închisoare”, unde sunt împuşi să înveţe tot felul de lucruri plictisitoare şi netrebuincioase.
Tinerii nu mai merg cu plăcere la şcoală, liceu sau universitate, şi numără anii sau zilele care le-au mai rămas pînă vor scăpa de ea. Din şcolile laice de azi ies puţini oameni adevăraţi (acei ce au îndejunsă putere sufletească ca să reziste tentaţiilor din afara ei). O parte ies “specialişti” dar doar întratît de specialişti încît să nu supere noua ordine mondială, şi să-şi îndeplinească umila funţie de unealtă a unei corporaţii transnaţionale. O altă parte, cea mai mare ies din şcoli decepţionaţi că au pierdut nişte ani, nepregătiţi pentru greutăţile vieţii şi derutaţi în acestă lume.
Ca atare, şcoala nu trebuie să întreacă ca importaţă educaţia în familie. Familia, ca celulă a societăţii, ca mediu perfect pentru perpetuarea generaţiilor ar trebui să fie cea dintîi şi cea mai importantă scoală pentru viitorii cetăţeni.
Din păcate, modernizarea societăţii impune ca învăţămîntul din şcoală să fie prioritar. Nu se mai pune accent pe cei 7 ani de acasă, ci pe cei de şcoală. Ultimele norme familiale chiar interzic părinţilor să-şi pedepsească cît de puţin fizic copii. Scopul acestor idei este unul: familia (ca mediu primordial al perpetuării vieţii tradiţionale) trebuie zdruncinată din temelii.
Emanciparea femeii, acest proces în mare parte negativ, lasă milioane de copii fără educaţia şi iubirea mamei (o dădacă nu poate înlocui o mamă în nici un mod posibil!), distruge mii şi mii de familii, copii fiind crescuţi astfel de stradă, televozor, internet şi jurnale obscene.
Totuşi, sistemul de învăţămînt bazat pe principiile creştine este mult mai bun. Acesta se impune prin valorile pe care le cultivă elevilor. Cred că nici nu s-ar compara un tînăr crescut după legile nescrise şi cu frică faţă de Dumnezeu, cu altul crescut în desfrîul, delăsarea, netrebnicia şi ticăloşenia acestui sistem laic.
Din păcate, ideea unui sistem de învăţămînt care să reiasă din specificul nostru naţional şi din năzuinţele acestui popor, pare a departe de planurile pleiadelor de ploiticieni ce se perindă pe la conducere. Aceştia sunt conştienţi că atît timp cît în ţară vor creşte oameni prost informaţi despre adevărata misiune pe care o are pe pămînt (acesta fiind mîntuirea), ei vor sta încă mult timp la conducere şi ne vor exploata.
Un prim pas înainte pentru noi ar fi ca încetul cu încetul, societatea să conştientizeze că este nevoie de o schimbarea în învăţămînt. Ar trebui să conştientizăm că dacă creşti un copil fără de Dumnezeu, fără să-i insufli adevărata învăţătură, în zadar le sunt academiile, masteratele sau doctoratele.
Cel mai bine este să ne păstrăm optimismul că totuşi, se va produce o schimbare, şi viitorul acestui neam va fi educat în spiritul, gîndurile şi năzuinţele sale. Să sperăm că va veni ziua cînd copiii vor învăţa la şcoală şi despre Dumnezeu şi ortodoxism, nu doar despre democraţie, liberalism, comunism, feminism, drepturi cetăţeneşti, cosmopolitism sau mai ştiu eu care idei atît de mincinoase şi lipsite importanţă în raport cu destinul, durerile, dar şi măreţia acestui neam creştin.
