Dacă tot am vorbit de operele postume, iată un interviu cu dragul de Bolaño, care se pricepe. Acum îi apar operele. Să sperăm că şi J.D. Salinger nu ne-a lăsat fără călăuză în pădurea întunecată.
Răspunsuri sincere la întrebări directe. A nu se trece cu vederea faptul că interviul respectiv a apărut pentru prima oară în 2003, în revista Playboy Mexico la o lună de la moartea scriitorului şi că poate fi citit şi în engleză în volumul recent “Roberto Bolaño: The Last Interview & Other Conversations”. L-am tradus de aici, zic că merită să existe şi în română.
***
Monica Maristain: Dacă n-ai fi fost scriitor, ce-ai fi vrut să fii?
Roberto Bolaño: Mi-ar fi plăcut să fiu detectiv de homiciduri, mai mult decât să fiu scriitor. Am toată certitudinea. Un lanţ de homiciduri. Aş fi fost unul care ar fi venit noaptea la locul crimei de unul singur, fără să-mi fie teamă de stafii. Poate că m-am ţicnit de-a binelea. Dar fiind un detectiv acest lucru s-ar fi soluţionat lejer cu un glonte în gură.
M.M.: Ai vărsat lacrimi pe marginea criticilor dure făcute de duşmanii tăi?
R.B.: O mulţime. De fiecare dată când cineva mă vorbeşte de rău eu izbucnesc în lacrimi, mă trântesc la podea, mă zgârii, mă opresc din scris, pierd pofta de mâncare, fumez mai puţin, fac sport, fac plimbări pe malul mării, care se află la nu mai departe de 30 de metri de la casa mea şi întreb pescăruşii, ai căror ancestori au păpat peştii care l-au păpat pe Ulise: De ce eu? De ce? Nu v-am făcut niciun rău.
M.M.: Care cinci cărţi te-au marcat pe viaţă?
R.B.: În realitate cele cinci cărţi sunt mai degrabă 5.000. Am să le menţionez pe astea care nu-s decât vârful aisbergului: “Don Quijote” de Cervantes; “Moby Dick” de Melville. Toată opera lui Borges, “Şotronul” de Cortázar, “Confederaţia proştilor” de Toole. Aş mai cita şi “Nadja” de Breton; scrisorile lui Jacques Vaché. Toate despre Ubu de Jarry; “Viaţa: manualul utilizatorului” de Perec. “Castelul” şi “Procesul” de Kafka. “Aforismele” de Lichtenberg. “Tractatul” lui Wittgenstein. “Invenţia lui Morel” de Bioy Casares. “Satiriconul” lui Petronius. “Istoria Romei” de Titus Livius. “Gândurile” lui Pascal.
M.M.: John Lennon, Lady Di sau Elvis Presley?
R.B.: The Pogues. Sau Suicide. Sau Bob Dylan. Dar hai, că nu-s pretenţios: Elvis forever. Elvis cu vocea sa de aur, cu banderolă de şerif, la volanul unui Mustang şi burduşit cu pilule.
M.M.: Ai văzut ce-a mai frumoasă femeie din lume?
R.B.: Da, prin 1984 când lucram la o tarabă. Magazinul era gol când a intrat o doamnă hindusă. Arăta ca o prinţesă şi s-ar fi putut să fie una în realitate. A procurat nişte bijuterii pendante la costum de la mine. Eram pe punctul de a leşina. Avea pielea arămie, păr roşcat şi lung şi toate celelalte erau perfecte. O frumuseţe fără vârstă. Când i-am cerut plata, m-am simţit ruşinat. Ca şi cum mi-ar spune să nu-mi fac griji, ea îmi zâmbi. Apoi a dispărut şi nu am mai văzut niciodată pe nimeni ca ea. Uneori mă vizitează senzaţia că ea era zeiţa Kali, patroana hoţilor şi a meşteşugarilor, cu excepţia că zeiţa Kali era şi patroana asasinilor, în timp ce această hindusă nu era doar cea mai frumoasă femeie pe pământ, dar şi părea o persoană bună la inimă – foarte dulce şi delicată.
M.M.: Ce-ţi doreşti înainte de a muri?
R.B.: Nimic deosebit. Ei bine, prefer să nu mor. Dar mai devreme sau mai târziu distinsa doamnă ne vizitează pe toţi. Problema e că în unele cazuri ea nu e nici doamnă nici prea distinsă, ci, cum zicea poemul lui Nicanor Parra, ea e o bucăţică fierbinte care face dinţii să-ţi tremure indiferent cât de dur ţi-ar părea că eşti.
M.M.: Ce fel de sentimente îţi trezesc operele postume?
R.B.: Postum: sună de parcă ar fi numele unui gladiator roman, un gladiator invincibil. Cel puţin aşa speră sărmanul Postum că este. Îi dă curaj.
P.S. Mă tem şi să mă gândesc la unele din întrebările de mai, dar cinci cărţi care m-au marcat până acum sunt astea: „Dicţionarul hazar” de Milorad Pavic, „Şotronul” (tot el) el Julio Cortázar, „Cartea neagră” de Orhan Pamuk, „Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao” de Junot Díaz și, evident, „Cronica păsării-arc”. Nu vorbesc de cărți care mi-au plăcut sau autori neapărat preferați. Când am citit am știut imediat: m-au marcat. Dacă aș fi avut inspirația să-l citesc pe J.D. Salinger mai devreme, cred că m-ar fi marcat. Asta s-a întâmplat oricum, dar, totuși, diferit…
Share/Bookmark