Visez la verile mele destrăbălate, camusiene, la ”rezonarea” aceea indicibilă, caracteristică lor. La aroma nisipului, a aventurii, la sărăcia în doi, suportată la mare sau rătăcind cu un rucsac soios prin țară. Am mai scris asta, dar nu eu poruncesc nostalgiilor...”La critique est un art de synthèse; elle exige deux conditions qui ne s'opposent qu'en apparence: un don psychologique, la capacité de sortir de soi-même pour épouser la pensée étrangère, d'une part; et puis, d'autre part, la persistance, à travers ces abandons succesifs, d'une personnalité vigoureuse qui mettra sur ces expériences diverses un accent original.” (René Lalou - Défense de l'homme)
”Meseria” mea e aceea de vorbitor. Să mă plătească cineva pentru construcții lexicale. Să-mi dea comision gras pentru puținele care sunt cu adevărat inovatoare și pentru cele cu impact.
Citesc Povestea unei vieți de Aharon Appelfeld în trei zile! O reușită cum nu mi-e dat prea ades să întâlnesc în viața mea de multinațional corporatist. M-am aruncat în pagini cu înverșunare, cu atitudinea specifică a omului vinovat de toate păcatele lumii: să uit, să-mi demonstrez că nu pier, să nu mă rătăcesc.
”Toate ideile mele își au obârșia în pretexte meschine, în înverșunări de care ar trebui să roșesc; foarte puține au o origine pură.” (E. Cioran - Caiete, vol. III)
