Inimi…

Aseară am remarcat vitrinele noi pline de nuanţe de roşu. Inimi. Peste tot inimi. De mărimi diferite.

Privind atent inimile celea, în lung şi-n lat, pe dos şi pe faţă, m-am trezit cu răspunsul la întrebările pe care mi le puteam săptămâna trecută citind blogosfera. De ce omul devine atât de vulnerabil? Jenant de vulnerabil. Ce îi lipseşte?  

Inimi…

Cred că anul acesta n-am să scriu nimic descurajator despre sărbătoarea îndrăgostiţilor. Nici despre 8 martie. Cu deficitul ăsta de inimi… m-aş simţi o criminală. S-apoi ştiu precis că s-or găsi alţii s-o facă.  

Omul se tampeste fără dragoste. 

De revelion am purtat o salbă şi cercei cu inimi. Le-am îndrăgit aşa de tare că de atunci le-am mai purtat de două ori, fapt ce nu mă caracterizează. Nu port bijuterii. De fiecare dată când le luam în mâini să le admir (atât de fragile şi imponderabile) mă gândeam să nu uit să-i sugerez Olgăi să confecţioneze vreun exemplar. Ieri mă gândeam deja să-i propun să facă multe-multe inimi. Dacă poate. Să umple blogosfera de inimi. Măcar o dată pe an.