Alexandru Curbet şi cu Erik Brewer mă vor heterosexual


De vreo câteva luni bune, Alexandru Curbet şi cu amicul lui, Erik Brewer, mă bate la cap să devin heterosexual. Sunt foarte înăpăţânaţi, obsedaţi chiar, de orientarea mea sexuală. Nu pot nicidecum înţelege de ce-i emoţionează ideea că aş putea să mi-o pun cu un bărbat, nu cu o femeie. Eu sunt mult mai discret. Dacă cei doi crai de la răsărit, unul dintre care e de la asfinţit, şi-ar dori să şi-o tragă cu propria mâţă sau cu a vecinului, sincer nu m-ar interesa. Afacerea ar fi de competenţa Procuraturii, a organizaţiilor pentru drepturile animalelor, a vecinului propriu-zis, eventual a ospiciilor şi, nu în ultimul rând, a rudelor pisicii curtate ori seduse. Da’ pe mine de ce m-ar durea în kot? A?

Alexandru Curbet şi Erik Brewer totuşi insistă. Îmi aduc exemple cu aşa numiţii ex-gay, lincuri spre Biblie şi compania de pocăiţi. Cu alte cuvinte, mă vor heterosexual. Cică sunt trimişii unui oarecare Domn şi îi îndeplinesc nu ştiu ce rugăminte, principii sau învăţături, băga-mi-aş… Chiar că sunt trimăşi! Şi am să-i trimit şi eu.

Şi încă o nedumerire. Ei recunosc doar posibilitatea existenţei ex-gay-lor. Ex-heterosexuali nu pot exista în opinia lor, pentru că Dzeu ar fi creat bărbatul şi femeia ca să-şi îndese unul în altul organele genitale. Ce nostim. Oare de ce nu m-ar crede că la mijloc e doar rea-credinţă, că aici ei dau dovadă de o ignoranţă crasă ori de o naivitate simulată. Să nu ştie ei oare că fiinţa umană, indiferent de sex, are tot felul de cavităţi care pot fi folosite cu succes pe post de recipient, că pot să primească ori să bage în ele organe genitale fără nicio mustrare de conştiinţă? Să nu fi aflat ei, cetitorii de Biblie, de afirmaţia: “Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om”?


Sursa
2010-01-12 14:38:01



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

09:19:26Ziua Vinului, la un sfert de secol —» Fine Wine
05:57:52O CARTE PENTRU COPII —» Leo Butnaru
12:27:54La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu 💫 —» Sandu GRECU
12:19:43Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech 💥 —» Sandu GRECU
06:12:55Orange de Bulboaca — printre cele mai bune vinuri ale lumii la Berliner Wine Trophy —» Fine Wine
05:46:36DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru