Examen

Mîine am examen. Mulţumesc preparatului “Alora” care nu mă lasă la nevoie şi cu care zbor spre tărîmul liniştii după 2 linguriţe. La moment sunt la etapa “fie ce-o fi”. Mă uitam la colegul meu Dima astăzi înainte de consultaţie. Dimon nu ştie nimic, dar este calm ca după 2 căldări de Alora.
Dimon nu învaţă, nu răspunde, nu este interesat sau afectat de ceea ce se întîmplă în jurul lui, nu este nici frumos, nici bogat, nici capabil,nemaivorbind de deştept. Dimon e calm, ca la fiecare examen pe care îl susţine măcar pe un 5. E nedrept, îmi spun, pentru că cei ce învaţă, se zbat, nu lipsesc de la lecţii, răspund în timpul anului – se stresează de le crapă inima şi pînă în ultimul moment nu se simt pregătiţi, iar după examen sunt siguri că ar fi putut scrie mai mult, dar pe de altă parte Dima doarme liniştit. Să-mi pună cineva Yupi pe limbă – că sunt şefă şi n-am voie să vorbesc aşa!!!!!
Mă gîndeam azi la factorul ăsta psihologic. Oare pînă la urmă examenul sta de mîine e cel mai greu şi mai de cacao lucru care mi s-ar putea întîmpla? Am învăţat să merg, să vorbesc, ce dacă nu ştiu ramurile nervului facial? Oare asta mă face altfel – mai bună, mai rea,mai înţeleaptă? În fiecare zi conduc maşina şi trec strada, mănînc şi beau,supravieţuiesc zecilor de examene. Oare se termină totul cu examenul de mîine? Nu. Pentru că mai am şi pe 18 examen, şi la vară, şi încă mulţi, muulţi ani înainte.
Examenele adevărate sunt acele de care nu ne temem pentru că le trecem inconştient şi notele cărora nu au valoare în carnetul de note sau în borderou. Notele adevărate ies cu timpul la suprafaţă şi le pun pe toate la locurile lor.
Timpul va arăta – va fi Dima doctor habilitat, sau handicapat, care-s ramurile nervului facial şi desigur notele (nu doar din borderou). Pînă atunci, însă, succes la examenele de mîine, indiferent că este anatomia sau rutină!