Dacă n-aţi observat ce se petrece anunţul care urmează să-l fac o să vă şocheze de-a dreptul! Aşa că dacă sunteţi sensibil, cu simţul observaţiei subdezvoltat sau aveţi probleme de ordin psihic nu vă aventuraţi să parcurgeţi cu organul văzului următorul anunţ : E VARĂ! Mă întreb de ce în timpul verii toţi o iau razna. Pînă şi eu o să vă surprind şi o să bag un pic de politică. Poate pentru voi sună straniu, dar o blondă, chiar poate avea o atitudine faţă de diverse subiecte politice.
Noutatea bombă de azi (după mine e ) – cică avem Cadou de la Guvern… Oh…! Îmi plac cadourile, dar o fi vreo ocazie pe care am trecuto cu vederea? Hai să fim serioşi! Cînd primeşte femeia un cadou de la bărbat – fie cu ocazia zilei de naştere, fie cu ocazia că mujicul a călcat pe bec. Mă întreb cu ce o greşit guvernul şi ce-o mai furat/vîndut din ţara asta, de s-o fi hotărît să cadonisească ceva poporului. Bun! Hai să presupunem că sunt paranoică şi toate bunurile ţării sunt la locul lor, atunci, de ce naiba nişte bugetari care au dreptul să-şi ia concediu şi profită de acest concediu, iar cînd sunt la muncă, mai mult se prefac că muncesc, decît o fac cu adevărat; îşi petrec orele de muncă pe odnoklassniki, facebook, twitter, faces şi tot soiu de alea alea, mama lor de reţele sociale; dorm pe mese sau scarpină limbile prin cabinete – de ce au ei nevoie de prezentul acesta odihnitor? Să zicem că nu-s toţi aşa de puturoşi precum în relatarea de mai sus, să zicem că majoritatea poporului munceşte şi nu doar huzureşte pe banii (puţini de tot) ai statului – n-ar fi bine atunci, în acest moment de stagnare economică a petecului nostru de pămînt (numit Republica Moldova) să muncim cu toţii din greu, să dăm din coate şi să ne punem pe picioare!? Nu de puţine ori mă confrunt cu vorba aia’ “moldovanu-i talentos, da-i lenos”. Mama lui de moldovan! Poate dacă nu s-ar gîndi atîta la odihnă, ar face treabă şi la servici şi la şcoală şi pe cîmp (dacă tot suntem o ţară agricolă). Dar…staţi o clipă…care muncă nu-i aşa(?!), dacă avem deja programată o mini-vacanţă… Mmmm…deci haideţi să ne odihnim, deoarece ţara noastră e de-a dreptul “săracă” în sărbători şi zile de odihnă şi mai mult, acuma e şi legal! Yuuhuu!! Satul arde, iar baba se piaptănă!
