Vaccinarea şi libertatea umană


Ministerul Sănătăţii a început să tune şi să fulgere împotriva conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice şi de medicină preventivă, a medicilor în general pentru că refuză să-şi administreze vaccinul miraculos împotriva gripei porcine, folosind chiar şi noţiunea de “imoral” pentru a denunţa atitudinea, iresaponsabilă în opinia lui, a cadrelor medicale care resping vaccinul. Nu ştiu cât de eficient este medicamentul şi cât de iresponsabili sunt medicii, dar comunicatul Ministerului Sănătăţii îmi aminteşte de sinistra perioadă sovietică când oamenii erau încolonaţi şi obligaţi să-şi injecteze tot felul de porcării împotriva voinţei lor.

Din câte ştiu, şi cadrele medicale sunt nişte cetăţeni care ar trebui să decidă singuri dacă acceptă sau nu un produs medical. Faptul că sunt prestatori de servicii medicale parcă nu implică totuşi obligaţia de a se produce şi pe post de cobai, mai ales în condiţiile în care companiile farmaceutice nu-şi asumă nicio responsabilitate vizavi de efectele secundare ale vaccinului. Este hilar şi inadmisibil ca un minister al Sănătăţii să folosească tonul şi terminologia Bisericii din Evul Mediu şi să ridice un simplu vaccin la rangul de panaceu universal, de licoare magică, izbăvitoare de boli, vicii şi păcate, mai ales când se adresează unui public avizat cum sunt medicii. Am discutat cu un medic şi respectivul mi-a spus că preferă să fie disponibilizat decât sa-şi inoculeze vaccinul. Este de-a dreptul deplasat, cred, să obligi pe cineva sa-şi introducă substanţe străine în corp, folosind diverse pârghii de constrângere, ameninţări voalate, şantajându-l cu disponibilizarea. Poate că anume în acest context ar fi mai indicată noţiunea de “imoralitate”. Nu văd ce-ar mai rămâne din mult trâmbiţată libertate umană dacă administrarea unui vaccin nu mai are nimic în comun cu opţiunea personală a vaccinatului.


Sursa
2010-01-11 15:09:11



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:20:03Loteria Națională a Moldovei, dublu câștigător la Blask Awards —» Sandu GRECU
04:44:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
17:27:00ÎN BAZA TRISTEI EXPERIENȚE ISTORICE —» Leo Butnaru
10:04:00TREI PĂRINȚI: MAMA, TATA ȘI BIBLIOTECA —» Leo Butnaru
05:34:00CONCURS PENTRU PĂRINȚI —» Leo Butnaru
17:55:32Hau! Ce surpriză ne făcură elvețienii! —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:20:35Un nou Macbeth pe scena teatrului chișinăuian —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:41:00DIN PASIENȚE —» Leo Butnaru
22:15:49AI, Ai, ai, ce muzică! —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
19:45:12Te cunosc după cercei, Lolito! —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
11:23:00Atenție la tentativele de fraudă online. Informați-vă exclusiv din sursele oficiale ale Loteriei Naționale a Moldovei —» Sandu GRECU
11:09:58Prea mult zgomot —» Jurnal A.
06:11:09DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
18:04:14Vânturile, Valurile, ediția din 25.01.2026 —» Leo Butnaru
07:52:00Biblioteca raională l-a omagiat pe Mihai Eminescu printr-o serie de activități culturale dedicate Zilei Naționale a Culturii —» BPR Ungheni's Blog
05:02:00POEME DIN EUPHORION —» Leo Butnaru
21:35:35Carlo Masala – If Russia wins —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
19:41:52Ilie Todorov, actor de teatru și film, regizor și pedagog —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:35:00PENTRU SĂNĂTATEA DUMNEAVOASTRĂ —» Leo Butnaru
11:50:00Vocea fiecăruia dintre noi contează: Raportează corupția la 1520 —» Sandu GRECU
10:49:08Nou: Mileștii Mici Riesling Brut Natur —» Fine Wine
08:09:00DINSPRE HOMER SPRE NOI —» Leo Butnaru
10:59:00UN YES-EU —» Leo Butnaru
07:00:00DIN POEZIA FRANCEZĂ MODERNĂ —» Leo Butnaru
14:57:18Agresat la adunare aur în Suedia (priviți integral) —» Curaj.TV | Media alternativă