Mă recunosc, practic, în toate personajele lui Kafka. Mă identific şi cu dl K., din “Castelul”, dar mai ales din “Procesul”, care nu se considera vinovat dar care s-a trezit pus sub acuzaţie într-o dimineaţă, şi cu Gregor Samsa, din “Metamorfoza”, care a devenit inutil peste noapte; transformat într-un gândac, este măturat pe un făraş şi aruncat la gunoi. Însă cel mai mult m-a impresionat protagonistul din “Artistul Foamei”, care, aflându-se în cuşcă, se expunea privirilor vizitatorilor şi refuza să mănânce. Suspectat de toată lumea că trişează, că mănâncă pe ascuns, au început să-l supravegheze zi şi noapte, poate îl prind asupra faptului. Chiar dacă nu l-au surprins niciodată păcătuind, totuşi erau siguri că, de fapt, e foarte şmecher şi reuşeşte să-i ducă de nas şi că mănâncă exact atunci când atenţia tuturor este distrasă de alte probleme mai importante.

Istovit, înainte de moarte, artistul le-a explicat gardienilor sau intendentului de ce nu a aceptat să mănânce: pentru că nu-i plăcea mâncarea care i se oferea. Dacă i s-ar fi servit ceva pe plac, ar fi mâncat şi el, ca toată lumea…