De ce se crede că orientarea sexuală poate fi schimbată

Înclin să cred că majoritatea oamenilor îşi imaginează că se poate de renunţat la orientarea sexuală doar printr-un act al voinţei pentru că au simţit probabil de-a lungul vieţii cel puţin o dată pulsiuni sexuale rebele, marginale, diferite de cele dominante. Deoarece au reuşit fără mari probleme să-şi inhibe dorinţele homosexuale trecătoare, heterosexualii îşi imaginează că experienţa lor e valabilă pentru toată lumea, că fiecare are posibilitatea de a alege “să se schimbe” – un cuvânt foarte drag lor fiindcă le confirmă supoziţiile.

Unui heterosexual obişnuit, din popor, îi este aproape imposibil să înţeleagă cum cineva nu-şi poate programa dorinţele sexuale, cum nu reuşeşte să se excite la vederea obiectului sexual universal care este femeia, mai ales în cazul în care este goală. De asta profită şi religioşii mai mult sau mai puţin fundamentalişti, care îşi focalizează atacul asupra homosexualilor pe ideea că orientarea sexuală poate fi alesă şi schimbată aşa cum ai schimba o pereche de chiloţi sau de ciorapi, bunăoară. Totuşi, când îi întrebi dacă au resimţit cel puţin o dată în viaţa lor dorinţe homosexuale, majoritatea lor absolută neagă vehement şi categoric, declarându-şi ferm heterosexualitatea înnăscută, că întotdeauna le-au plăcut doar femeile, începând din perioada copilăriei. Argumentul însă nu-i împiedică nicidecum să susţină ca nişte catâri că alegerea orientării sexuale e la cheremul fiecăruia. Interesant, cum e sa alegi să-ţi placă bărbaţii, de exemplu, atâta timp cât eşti atras sexual exclusiv de femei?