Începutul sfârşitului pentru AMN?

Alianţa Moldova Noastră, partidul condus de Serafim Urechean, care este şi parte a actualei coaliţii de guvernare, a fost zguduită sâmbătă de un conflict fără precedent. În timpul desfăşurării congresului formaţiunii, unde principalele subiecte pe ordinea de zi erau realegerea organelor de conducere ale partidului, s-a produs o primă fisură serioasă: numărul doi în partid, Veaceslav Untilă, însoţit de un grup destul de influent din conducerea formaţiunii, au boicotat realegerea lui Serafim Urechean în fruntea AMN şi au anunţat că vor contesta în justiţie deciziile luate la congres şi chiar că intenţionează să părăsească acest partid.

Incidentul de sâmbătă a confirmat ceea ce observatorii politici au presupus încă mult timp în urmă: că unitatea AMN este una foarte aparentă, iar ieşirea scandaloasă a prim-vicepreşedintelui AMN, Veaceslav Untilă, reprezintă, de fapt, prima erupţie a vulcanului mocnit din interiorul partidului condus de Urechean. Astfel, suntem îndreptăţiţi să credem că scandalul de la congres este prima piesă de domino care a căzut şi care va răsturna, una după alta, un rând întreg de alte piese, până în momentul în care formaţiunea condusă de cel care până mai ieri se vedea viitorul preşedinte al Republicii Moldova va ieşi definitiv din viaţa politică a ţării.

Untilă dorea, încă acum doi ani, să-l debarce pe Urechean

Dacă vă mai amintiţi, FLUX a relatat încă acum doi ani despre o posibilă ruptură în jumătate a partidului lui Urechean. Unul dintre pretextele care au stat la baza conflictului atunci a fost implicarea lui Veaceslav Untilă, în complicitate cu membrii Biroului Permanent Central al AMN, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din România, în timp ce Serafim Urechean era internat la spital şi după ce acesta anunţase public că formaţiunea sa nu se va implica în nici un fel în alegerile de peste Prut. Astfel, după ce Biroul Permanent Central al AMN a declarat public că-l susţine la alegerile parlamentare din România pe Nicolae Dabija pentru postul de deputat în parlamentul de la Bucureşti, susţinătorii lui Urechean din interiorul fracţiunii parlamentare a partidului a provocat un scandal monstru în biroul fracţiunii din sediul Parlamentului, eveniment ţinut sub o discreţie totală atât de cei vizaţi în scandal, cât şi de presa pretins independentă care, nu este exclus, a fost „îndemnată” să treacă incidentul sub tăcere. Singurul care a lipsit atunci de la „discuţii” a fost chiar Veaceslav Untilă, iniţiatorul acestui demers, care a preferat să plece într-o deplasare peste hotare. În cadrul şedinţei, care a fost extrem de încordată, au fost abordate şi alte subiecte conflictuale, referitoare la congresul extraordinar al AMN, care urma să se desfăşoare în viitorul apropiat.

Cel de-al doilea subiect care diviza formaţiunea lui Serafim Urechean era şi cel legat de alegerea şefului organizaţiei de tineret al AMN, decizie care urma să fie luată la congres. Atunci, gura târgului vorbea despre intenţia lui Untilă de a schimba şefii unor structuri ale partidului, urmărind, de fapt, două scopuri ascunse: să atragă în fruntea partidului oamenii apropiaţi lui şi să testeze loialitatea membrilor AMN din teritoriu faţă de persoana sa, pentru o eventuală rocadă care să-l aducă în fruntea formaţiunii.

Şi în cazul războiului din Georgia din vara lui 2008 au putut fi observate atitudini contradictorii ale celor doi lideri ai AMN, Serafim Urechean şi Veaceslav Untilă. Acestea s-a manifestat prin poziţiile diametral opuse ale celor doi faţă de atacul ruşilor asupra georgienilor. Dacă atunci Serafim Urechean a condamnat tranşant Georgia, acuzând-o de „genocid împotriva poporului osetin”, Veaceslav Untilă exprima, în paralel, mesaje de solidaritate cu Tbilisi, acuzând Rusia de agresiune împotriva Georgiei. Contradicţiile din cadrul conducerii partidului au creat confuzii în teritoriu, mai mulţi membri anunţând atunci că intenţionează să părăsească AMN, din cauză că acest partid nu are un mesaj clar, ci unul duplicitar.

Probabil, raţionamentele care au determinat cele două „jumătăţi” să se abţină de la ieşiri necontrolate, care să ducă la o ruptură definitivă, erau pur pragmatice şi preveneau, pe bună dreptate, un viitor eşec total al ambelor tabere la alegerile parlamentare din 2009, care se anunţau, încă de pe atunci, extrem de tensionate şi imprevizibile.

Desigur, putem admite că unitatea aparentă a acestui partid a fost influenţată şi de anumiţi factori externi, care vedeau AMN drept parte componentă a viitorului proiect politic, demarat odată cu începerea perioadei preelectorale, iar în cazul unei posibile rupturi a acestuia, exista riscul de a fi aruncată în aer o reţea solidă construită în interiorul administraţiilor publice locale, după ce, la alegerile locale din 2007, formaţiunea condusă de Serafim Urechean a reuşit să prea conducerea unui număr considerabil de raioane şi primării. Or, întrucât se ştie că electoratul AMN este unul de conjunctură, fără identitate doctrinară, era greu de anticipat în ce direcţie vor migra elementele constitutive locale ale acestuia.

Ruptura s-a produs. De ce acum?

Partidul condus de Urechean, în pofida unei reprezentări în teritoriu net superioare celorlalţi concurenţi electorali, abia de reuşeşte să treacă pragul de accedere în Parlament, iar liderului acestuia îi revine funcţia simbolică de prim-vicepreşedinte a Parlamentului, după ce cele patru componente a noii majorităţi parlamentare au distribuit posturile-cheie în stat (funcţie care, în limbaj popular, mai poate fi numită şi „băgător de seamă”).

Şi ultimele sondaje de opinie arată o criză de imagine profundă cu care se confruntă partidul condus realesul Urechean, raitingul acestuia depăşind puţin 1 la sută, estimare care, de această dată, credem noi, are o marjă de eroare destul de neînsemnată.

Vom vedea ce va urma. Cert este că spectacolul cu realegerea lui Urechean în fruntea partidului şi reacţia hotărâtă a lui Untilă, Colesnic şi alţii reprezintă o piatră de moară în plus legată de gâtul muribundului AMN. Sau poate însemna şi o altă şansă ratată a partidului de a se reforma şi de a reveni, dacă mai e posibil, în epicentrul vieţii publice. Posibilitate pe care, bătrânul ex-primar de Chişinău, cu şanse minime de reabilitare de altfel, nu are curajul să o accepte.

Nicolae FEDERIUC