Moldova, ostatica lipsei de voinţă politică

Într-un articol publicat anterior arătam ca actuala criză politică s-a dovedit a fi benefică dintr-un anumit punct de vedere. Ea a avut drept efect sensibilizarea politicienilor şi specialiştilor în domeniu asupra multor neajunsuri din sistemul nostru constituţional.

Am evitat în mod deliberat să afirmăm că actuala criză ar fi una constituţională. Pe bună dreptate, ne confruntăm cu o criză politică, nu cu una constituţională. Dar ca să plasăm accentele cu o exactitate maximă, trebuie să menţionăm că, de fapt, ţara noastră este ostatica unei crize de voinţă politică.

În ultimele zile s-au pronunţat asupra acestui subiect o serie de oameni politici şi specialişti în drept. S-a ajuns până la aceea că unii factori importanţi de la Chişinău au început să promoveze cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună „nevoia” de a adopta, într-un termen record, o nouă constituţie. Ideea în sine nu este neapărat condamnabilă, dacă facem abstracţie de unele nuanţe edificatoare, pe care, însă, nu le poate neglija nici un om responsabil şi suficient de informat. Sperăm că insistenţele asupra „necesităţii unei noi constituţii” se vor dovedi, până la urmă, o simplă tactică bazată pe declaraţii, miza ei fiind determinarea comuniştilor să nu aprofundeze şi mai mult actuala criză politică, adică să-l voteze pe Marian Lupu la funcţia de preşedinte. Dacă, totuşi, intenţia de înlocuire a actualei Constituţii se va dovedi a fi serioasă, atunci vom fi nevoiţi să batem alarma. Or, dorinţa unora din actuala majoritate de a substitui actuala Constituţie cu alta nu vine din conştientizarea unei necesităţi obiective, ci din dorinţa să-şi asigure un confort maxim în activitatea lor politică. Acest tip de mentalitate periculoasă se bazează pe interesele politice ale unor grupări sau personalităţi şi rezultă din considerente efemere de conjunctură politică. Este amoral să se facă jocuri politice axate pe interese de grup, jonglându-se cu bazele fundamentale ale statului, numai pentru că majoritatea parlamentară nu poate convinge opoziţia comunistă să cedeze 8 voturi pentru alegerea candidatului AIE la funcţia de şef al statului.

Actuala constituţie nu este desuetă. Nici o probă contrarie concludentă nu a fost prezentată până în prezent. Doar incompetenţii şi incapabilii de coabitare în condiţii politice mai dificile recurg la ieşirea din impasul provocat de lipsa voinţei politice prin înlocuirea unei legi fundamentale cu alta. Aceste reflexe vădesc sindromul infantilismului politic. Actuala majoritate, fiind formată din partide foarte tinere, este marcată de o atitudine specifică copiilor, care vor să obţină totul, aici şi acum, fără a-şi pune problema consecinţelor. Oare nu înţelege domnul Ghimpu, de exemplu, că prin reducerea majorităţii necesare alegerii şefului statului (la simpla majoritate) deja se poate ameliora substanţial actuala stare din Parlament? Probabil, dumnealui nu înţelege. Dar ceilalţi?

Şi unii constituţionalişti recunoscuţi au aderat, cu părere de rău, la cursul de „reformă” constituţională al domnului Ghimpu. Am văzut că unii constituţionalişti se pronunţă pentru elaborarea textului unei noi Constituţii de către o comisie formată din specialişti şi politicieni. Potrivit lor, acest „proiect de Constituţie” ar urma să fie aprobat prin referendum, cu simpla majoritate a celor care se vor prezenta. Pentru a se asigura că planul le va reuşi, dânşii propun ca actuala majoritate să modifice Codul electoral, pentru a face posibilă validarea unei decizii prin simpla majoritate a alegătorilor care au participat la referendum. Această logică urmăreşte demolarea democraţiei reprezentative.

Schema propusă este vicioasă. Comisia constituţională plasată sub patronajul unui preşedinte interimar nu are mandatul deţinătorului suveran al puterii de stat să formuleze într-un document nou bazele fundamentale ale statului. „Aprobarea” unei astfel de „Constituţii” de către simpla majoritate a participanţilor la un eventual referendum, adică cu cca 25% din voturile alegătorilor, obiectiv vorbind, nu se va solda cu intrarea în vigoare a unei legi fundamentale marcată de o legitimitate mai mare decât cea a actualei Constituţii. Poporul nu va avea faţă de acest document sentimentul dreptului său şi al stării sale de fapt, deoarece o parte foarte importantă din societate, care încă îşi mai leagă toate speranţele de comunişti, va respinge noua „ordine constituţională”. Astfel se va accentua şi mai mult divizarea societăţii din Republica Moldova în două tabere ostile. Amintim că actuala Constituţie a fost votată de Parlament, deşi acesta nu avea împuterniciri constituante, cu o majoritate calificată - 2/3 din numărul total al deputaţilor aleşi. Lipseşte, în cazul actualei Constituţii, numai legitimarea populară.

Oare nu înţeleg cei necertaţi cu bunul-simţ din actuala majoritate parlamentară că logica procesului de definitivare a construcţiei constituţionale în Republica Moldova impune cu totul alte măsuri? Aceste măsuri presupun trei etape: 1) redactarea, de către o adunare legitimată corespunzător, a textului actualei Constituţii; 2) implicarea societăţii într-un proces de discuţii şi reflecţie asupra textului redactat al actualei Constituţii, proces care ar trebui să dureze doi sau trei ani şi 3) aprobarea textului redactat al Constituţiei în cadrul unui referendum, la care, prin activitatea lor responsabilă, partidele să asigure o prezenţă masivă.

În actuala situaţie AIE îi revine responsabilitatea procedării în spiritul logicii sănătoase de reformă constituţională. Actuala majoritate trebuie să-şi asume rolul de forţă care aduce în viaţa politică din Republica Moldova spiritul dreptăţii, responsabilităţii şi al corectitudinii.

La rândul său, opoziţia comunistă ar trebui să renunţe la logica schizoidală a satisfacerii cu orice preţ a veleităţilor egoiste de partid. Este cazul ca acest partid să-şi amintească cum au procedat deputaţii creştin-democraţi în 2005, atunci când au pus mai presus de confortul unei imagini imaculate interesul naţional şi dorinţa oamenilor, care au nevoie de o exercitare eficientă a actului de guvernare, nu de o clasă politică divizată până la absurd şi iresponsabilă.

Tabăra capabilă de a se ridica la nivelul responsabilităţii istorice care îi revine, va avea parte de veneraţia generaţiilor viitoare, dar şi dreptul moral de a guverna o perioadă cât mai lungă în Republica Moldova.