Bulgaria şi concentraţia jurnaliştilor-kaghebişti pe metru pătrat la Chişinău

Câţi şi care dintre jurnaliştii de la Chişinău au colaborat cu Securitatea?

Presa internaţională a anunţat că autorităţile de la Sofia au făcut publice numele ziariştilor bulgari care au colaborat cu Securitatea. Au fost deconspiraţi cei mai importanţi jurnalişti din presa scrisă bulgară care au fost colaboratori ai serviciului secret (DS) în timpul fostului regim comunist. Comisia pentru studierea dosarelor, care investighează legăturile personalităţilor publice cu serviciul secret al fostului regim comunist înainte de 1989, a verificat în total 328 de jurnalişti de la 20 de ziare din Bulgaria. Alţi 80 de jurnalişti, care s-au născut după 1973, nu au fost vizaţi de investigaţia desfăşurata pe baza dosarelor Comisiei.

Nume sonore din presa bulgară, în serviciul securităţii

Printre cele mai cunoscute nume dezvăluite se află Toşo Toşev, redactor-şef la cotidianul Trud, cel mai mare ziar din Bulgaria, care a fost colaborator din 1975 până în 1990, sub numele de cod “Bor” (Pinul). Toate materialele din dosarul lui Toşev au fost distruse. Şi redactorul-şef adjunct al săptămânalului Sedmicen Trud, Aneli Başeva, a fost colaborator din 1974 până în 1989, sub numele de cod “Kalina”.

Fostul redactor-şef al cotidianului „24 Ceasa”, Valeri Naidenov, a fost, de asemenea, agent al politiei secrete, sub numele “Saşo”. Sociologul Iuri Aslanov, analist care conduce o agenţie de sociologie ce lucrează în prezent cu Partidul Socialist bulgar, a fost din 1985 colaborator al DS, sub numele de cod “Viktor”.

Alţi doi jurnalişti de la cotidianului „24 Ceasa” – Alexenia Dimitrova (agentul “Vladimir”) şi Penso Kovacev (agentul “Maxim”) au fost, de asemenea, colaboratori ai DS. La rândul său, jurnalistul Ognian Stefanov, redactor-şef al portalului de ştiri „Frognews, care a fost grav bătut de persoane necunoscute în septembrie 2008, a fost colaborator al DS sub numele de cod “Akademik”. Printre agenţii serviciului secret comunist s-au aflat, totodată, Dimitri Ivanov şi Svetoslav Terziev – analişti la cotidianul „Sega”.

După ce am citit această ştire, m-am întrebat: dar câţi oare dintre jurnaliştii de la Chişinău au colaborat cu KGB-ul? Părerea mea este că foarte mulţi. Şi m-am mai gândit: dar de ce oare autorităţile moldovene, care sunt democratice şi anticomuniste, nu ar face şi ele publice numele jurnaliştilor-kaghebişti moldoveni care au servit regimul comunist sovietic şi poliţia lui secretă. Ar fi foarte frumos. Şi sănătos. Şi în general, de ce majoritatea parlamentară AIE nu ar adopta legea lustraţiei, aşa cum s-a făcut în Germania, Cehia, Polonia, în ţările Baltice sau în aceeaşi Bulgarie?

La scara fostei Uniuni Sovietice, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească înregistra cea mai mare densitate a populaţiei, erau 129 de suflete pe kilometru pătrat. Şi acum, ca să facem o sociologie a fenomenului securismului în presă, admitem că între densitatea populaţiei şi concentraţia de jurnalişti care au dat cu subsemnatul la KGB exista cea mai directă corelaţie: cu cât e mai densă este populaţia – cu atât sunt mai mulţi jurnalişti turnători la kilometru pătrat. Dar acum numai SIS-ul este în măsură să ne ofere date privind dimensiunile armatei de securişti moşteniţi de pe timpurile măreţei Uniunii Sovietice, armată completată cu noi cadre demne de un asemenea cumul cum e cel dintre nobila meserie de jurnalist şi detestabila calitate de turnător. E-he-he! Ce n-am da noi ca să intrăm în arhivele Securităţii, măcar pe o jumătate de oră, ca să reuşim să tragem măcar cu coada ochiului şi să vedem cine dintre colegii noştri mai în vârstă a turnat. Iar donoasele scrise cu mai cu mult talent ar merita să le publicăm într-o crestomaţie a delaţiunii naţionale. În mod sigur, acest volum al jurnaliştilor-turnători s-ar bucura de un mare succes editorial.

Mă tem însă că, deşi trâmbiţează sus şi tare că doresc integrarea europeană a Republicii Moldova, actualele autorităţi, ca şi cele comuniste, nu vor lua exemplul Bulgariei, ţară membră a Uniunii Europeane, şi nu vor adopta legea lustraţiei şi nu vor publica listele securiştilor, astfel ca să aflăm câţi şi care anume dintre colegii noştri gazetari au dat cu subsemnatul la KGB sau, cum se spune dincolo de Prut, la Nea Secu. Nu de alta, dar probabil că cei care guvernează astăzi destinele acestei ţări şi care deţin lista jurnaliştilor cu musca pe căciulă se tem ca în cazul publicării acesteia, unele ziare ar putea să rămână descoperite cu totul.

Amintim că la încheierea mileniului trecut, neuitatul preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, justifica nedorinţa regimului politic de la noi de a face publice aceste liste prin faptul că am putea rămâne, în genere, fără intelectualitate.

Asta înseamnă că aproape şi fără jurnalişti. Desigur, în afara oricărei suspiciuni sunt jurnaliştii tineri, care şi-au început activitatea după 1991, deşi, din câte înţelegem, unii dintre aceştia merg pe cărarea bătătorită de mai de mult şi s-ar afla în solda actualei Securităţi. E adevărat că acestora nu le mai poţi zice turnători, kaghebişti, ei deja poartă un nume aproape onorabil: informatori ai Serviciului de Informaţii şi Securitate sau poate chiar şi agenţi sub acoperire. Dar, de, aceştia servesc cu devotament interesele statului nostru, nu putem avea pretenţii faţă de ei. Avem însă tot dreptul să ştim cine s-a pus în slujba regimului de ocupaţie sovietic în cel mai pervers mod: turnându-şi colegii la KGB.