Lalele, lalele, frumoasele mele lalele

Ești floarea înfiptă în pământ, care crește în voința sa la lumina soarelui, și la umbra nopții. Ești zâmbetul de pe fețele oamenilor care se fascinează privindu-te.

Ești fericirea care se regăsește în tine, pentru că nu o cauți în ceilalți. Dar îi faci fericiți.

Ești o floare. Care știe că dacă cineva nu te iubește așa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubește cu toată ființa sa.

Ești Viața și totodată Conștientizarea morții și a lucrurilor care sunt toate efemere. Ești Prezența continuă a Conștiinței. Ești tot ce Universul a vrut să experimenteze. 

Puterea ta personală… știu de unde vine. Căci aflându-te la colțul străzii nu aștepți pe nimeni. Și asta e extraordinar.

Păcat, că mulți oameni uită să ia exemplu de la o floare. Totuși, cei care o fac, se simt într-adevăr foarte fericiți și din ce în ce mai des încetează să mai simtă golul pe care le produce pierderea, neîmplinirea unei dorințe sau altceva calificat drept lumesc.