Scrisori

Dragutul meu sufletel,

Lumea e doar apa pe aici, din cauza cerului innorat. E sete de soare stralucitor si solitar. Ieri am trecut râul “dincolo” si aici sunt: acasa, si tot imi este dor  de casuta noastra cu flori pe sub geamuri, cu banca poleita-n crapaturi de ani, mi-e dor de ale tale maini din visul nostru luminat…si tinerete.

Aici, vrem sa traim sub steaua noastra. Fiecare pas printre aceste ruini, ca doar ruine au ramas, doar praf, e o intoarcere la tine…scumpa mea.

Basarabia a ramas la fel, cu ogoarele si vaile ei nemarginite. Un dar ascuns intr-o palma de pamant, atat de zbuciumat, ranit, mereu in zgomotul auster al lumii. Si totusi e o mireasa gata de nunta muta…unde-i mirele sa o ia de brat?

E o durere in pasii nostri, ca niste copii singuri infrigurati, in lumea infranta tot incercam sa mergem, noi de aici, tot inainte.Si Dumnezeu e langa noi, in mars.

Draguta,

Iti multumesc pentru randurile sorbite in zambetul meu. Iti multumesc pentru mirosul de vatra si paine dulce. Eu de ziua ta, aici voi fi, dar nu-ti pot transmite franturile de exaltare ce-mi umple sufletul. Eu de ziua ta, imi voi pastra linistea, sa putem sa ne revedem in gara singuratica si parasita dupa ce am luat-o in directii diferite. Nu pot uita acea zi, de zambet si lacrimi, de minute nemarginite in rasuflarea despartirii nestiute, nebanuite…

Cand viata nu e stinsa din al meu trup, tu imi esti vesnicia gandurilor mele…

Am sa vin…

P.S. Maine trec un alt rau.