Ziceam de-o tradiţie de vineri, da? Una foarte veche de tocmai 2 săptămîni dintre care una am trecut-o aşa pe unde ruşinos, pe unde mă justifica termometrul, dar azi nu am cum să mă scuz..şi mă gîndesc ce să bem...şi ce să ungem pe pîine.

Sunt nemaigîndit de pretenţioasă în seara asta, cred că oboseala mea se străpuşeste..vreau ceva ce s-ar digera uşor...care s-ar mistui repede şi ar chema un somn sănătos. Poate Stănescu, ce ziceţi? A, da..vorbesc singură cu mine. Ok, atunci eu sunt de cord cu mine...Doamne, ce repede m-am împăcat. Facem karaoke, versurile sunt mai jos, muzica pe youtube:

http://www.youtube.com/watch?v=9xz5eQIz2po

Ce bine că eşti ~ Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.


P.S. ador acest cîntec...