Un cetăţean spune :
“Puţini sunt cei care intră în esenţa creştinismului, dar şi mai puţini cei care se ridică la nivelul simţirii creştine. Unii îşi spun părerea fără să ştie ce înseamnă crestinismul, care-i sunt invataturile, fără a-l trăi. Sunt multe trepte de dezvoltare spirituală în creştinism – unii oameni se poticnesc in prag, altii ajung pe brânci pe prima treaptă şi doar foarte puţini au capacitatea şi perseverenţa de a urca mai sus pe scară. Dar e bine să ajungi şi pe prima treaptă. Este cu „plus”, nu rămâi la gradaţia „minus”.
Doar cei care se interesează cu adevărat găsesc sensul creştinismului şi trăirea creştină. Ceea ce auzi la biserică este minimul lucrurilor pe care trebuie să le cunoască un creştin. Nu se spun foarte multe lucruri în predici, pentru că nu toti au mintea de a înţelege subtilităţile. Nu le dai nuci care să le spargă dinţii. Unii, de la prea multă informatie (indiferent de faptul că-i din ziare, cărţi sau TV), se plâng că-i doare capul. Aşa-i şi în creştinism. Ca să „nu-i doară capul” că le dai un volum de informaţii prea mare, le spui lucrurile de bază. Cine vrea să afle mai mult, întreabă de preoti, teologi, cumpără cărţi şi citeşte – sunt destule acum în librării.
Care este însă salvarea creştinului cu facultăţi mintale mai modeste, care nu-i permit să pătrundă sensurile profunde, dogmatice? El trebuie să creadă şi să simtă cu inima! Dacă nu are mintea prea ascuţită, un creştin se purifică prin credinţă, simţire şi trăire creştină.
De unde pot şti necreştinii ce înseamnă creştinismul? N-au cum să ştie. A te fi numit cândva creştin sau a fi creştin cu numele nu înseamnă automat că trăieşti creştinismul. Ori ai talentul de a fi creştin, ori nu-l ai. Dacă nu ai talent, cel puţin poţi încerca să urci o treaptă-două prin dorinţa susţinută de efort.
Îţi înţeleg nemulţumirea: nu poţi intra pe această uşă, simţi că-ţi este blocat accesul. Dar asta a fost alegerea ta. Ori schimbă alegerea, ori lasă creştinismul în pace şi nu te mai da cu părerea despre lucruri pe care nu ai cum să le înţelegi la această etapă a vieţii tale.”
P.S: Atîta timp cît nu am contul suspendat, atîta timp o să postez articole .